Agatha Christie, enigmatica regină a crimelor

„Intrigile îmi apar în momente ciudate, când merg pe stradă sau când mă uit într-un magazin de pălării. Brusc, o idee splendidă îmi vine în minte“, spunea cea care avea mereu cu ea un carnețel în care își nota detalii, potențiale intrigi și personaje, din care s-au născut cele mai pline de suspans povești, cu răsturnări de situaţie şi finaluri neaşteptate.

„În colţul unui compartiment de clasa întâi pentru fumători, judecătorul Wargrave, de curând retras din magistratură, urmărea cu interes, pufăind dintr-o ţigară de foi, ştirile politice din ziarul „Times”. Lăsă ziarul şi privi pe fereastră. Treceau prin Somerset. Se uită la ceas – încă două ore de mers. Revăzu în minte tot ce citise în ziare despre Insula Negrului: o cumpărase mai întâi un milionar american nebun după iahting, care construise pe această insuliţă din preajma Devonului o casă modernă şi luxoasă. Cum însă cea de a treia soţie a milionarului american nu suporta marea, casa şi insula fuseseră puse în vânzare. Ziarele publicaseră o vreme ofertele cele mai avantajoase. Şi pe urmă, prima informaţie, de data asta exactă: insula a fost cumpărată de un oarecare domn Owen. Şi deodată rubricile de scandal lansară zvonurile: Insula Negrului fusese de fapt cumpărată de Miss Gabrielle Turl, steaua de cinema de la Hollywood, care dorea să stea acolo câteva luni departe de orice publicitate. Revista «Busy bee» sugerase că s-ar putea ca acolo să locuiască familia regală. «Merryweather» aflase că insula urma să găzduiască o tânără pereche în luna de miere – tânărul lord L. cedase, în sfârşit, în faţa lui Cupidon. «Jonas» ştia cu certitudine că fusese cumpărată de Amiralitate pentru efectuarea unor experienţe ultrasecrete. Categoric, Insula Negrului era un subiect de senzaţie!“

Ați recunoscut, probabil, scena cu care debutează cea mai de succes carte a scriitoarei britanice, „Zece negri mititei“, pe care însăşi autoarea a descris-o drept „cartea cel mai greu de scris“, dar şi opera sa preferată. Considerată capodopera Agathei Christie, romanul polițist a văzut lumina tiparului în Marea Britanie pe 6 noiembrie 1939, la editura Collins Crime Club, în America ajungând în librării sub titlul „Şi n-a mai rămas niciunul“ (And Then There Were None), din motive rasiale. Laitmotivul cărţii îl constituie un cântec englez publicat în 1868 („Ten Little Injuns“) care scoate din joc, descrescător, câte un „negru mititel“. Urmând acest fir, Agatha a imaginat o poveste cu zece personaje atrase pe o insulă izolată, unde se confruntă cu trecutul lor criminal, pentru care sunt ucise rând pe rând, într-o manieră ce face referire la versurile din poezie („Zece negri mititei au mâncat la cină ouă/Unul s-a-necat din ei şi-au rămas doar nouă./ Nouă negri mititei s-au culcat noaptea în cort/Unul a dormit prea mult ş-au rămas doar opt“, ş.a.m.d.). Nimeni nu pare să fi rămas în viaţă după această sumbră numărătoare inversă. Dar, în final, confesiunea criminalului, scrisă pe o hârtie şi băgată într-o sticlă aruncată în mare, e descoperită de echipajul unui vas de pescuit şi trimisă agenţilor de la Scotland Yard.

Romanul „Zece negri mititei“ (1939) a depăşit de mult 100 milioane de exemplare vândute şi este unul dintre cele mai bune subiecte poliţiste imaginate vreodată. De altfel, Agatha Christie, spre deosebire de colega sa de generaţie Dorothy Sayers, a conceput intrigi poliţiste pe bandă runlantă, imaginaţia ei neluând pauză niciodată. Căci, între 1920 şi 1975, au ieşit de pe tastele maşinii sale de scris 77 de romane poliţiste, cinci nuvele, cinci colecţii de povestiri, câteva piese de teatru şi două autobiografii!



INAPOI LA PRIMA PAGINA