Aglomeraţie de staruri în spectacolul „Unplugged” al lui Aurelian Temişan

Pe lângă invitaţi precum Smiley, Gabriel Cotabiţă şi Cornel Ilie de la Vunk, două dintre cele mai bune voci feminine vor fi alături de juratul de la “Te cunosc de undeva”.

În urma succesului pe care l-a avut cu concertul „Unplugged” organizat pe dată de 20 martie la TNB, dar şi al conceptului unic de show în peisajul muzicii din România, Aurelian Temişan pune la cale un nou concert – de suflet pentru suflet – şi le dă întâlnire tuturor iubitorilor muzicii bune, tot la TNB, de această dată pe 19 iunie!

Invitaţii speciali ai lui Temişan sunt, ca şi pe 20 martie, Smiley, Gabriel Cotabiţă şi Cornel Ilie de la Vunk, dar noutatea este că băieţilor li se vor alătură şi două dintre cele mai bune voci feminine de la noi precum Paula Seling şi Nico!

“Concertul „Unplugged” organizat pe 20 martie la TNB s-a bucurat de un real succes, astfel încât ne-am gândit să refacem show-ul de zile mari tot la TNB, de această dată pe 19 iunie, acolo unde îi aştept pe toţi iubitorii muzicii bune! Este un concert de suflet pentru suflet, aşa cum uşor uşor am început să-mi obişnuiesc ascultătorii. Sunt bucuros să constat că aşteptarea a meritat efortul, acest concept care se bucură de un culoar extrem de bun în peisajul concertelor din România prinde aripi! Este al doilea concert „Unplugged” al meu, îl fac cu o mai mare aşezare în scenă, o mai mare credibilitate, că dovadă că pe lângă cei trei invitaţi de excepţie pe care i-am avut pe 20 martie şi care vor fi alături de mine pe scenă şi pe 19 iunie, mai precis Smiley, Gabriel Cotabiţă, Cornel Ilie (Vunk) mi se vor alătură şi două prietene noi, precum Paula Seling şi Nico. Vă aştept cu drag să ne fiţi alături!”, a declarat Aurelian Temişan.



INAPOI LA PRIMA PAGINA