Ana Baniciu, despre experiența ,,Asia Express”: “Zile în șir am mâncat doar orez și câteva banane”

Citeste tot despre:

, , ,

Coechipiera Ralukăi în această aventură, mărturisește că este recunoscătoare pentru această experiență, întrucât i-a dăruit ocazia de a cunoaște oameni frumoși și  ,,a pus o cărămidă importantă în ceea ce înseamnă evoluția din viața de zi cu zi”.

Ana Baniciu şi Raluka au parcurs împreună aproximativ 5.000 de kilometri, dar Ana declară că tensiunea nu a destabilizat echipa nici în cele mai grele momente: „Am fost ca într-o familie… au existat și momente de stres, momente tensionate dar nu ne-am supărat și nu ne-am certat nici măcar o dată în toată această aventură și ne mândrim tare mult cu asta!”. Deși au declarat de la bun încreput că s-au înscris în acest concurs pentru a câștiga, nu au uitat să se bucure de fiecare moment petrecut în Asia, timp în care s-au sprijinit una pe cealaltă necondiționat: „Eu și Raluka ne-am propus de la început să ne spunem absolut orice și să comunicăm pe tot parcursul concursului pentru a evita orice fel de neînțelegere. Iată că Asia Express mi-a dăruit și o prietenă pe viață (că nu mai scăpa de mine!)”.

Ana Baniciu s-a întors cu multe amintiri frumoase din această provocare și a declarat că a rămas impresionată de lucrurile pe care le-a întâlnit în cursa de foc a show-ului Asia Express. Omenia localnicilor care le-au sărit în ajutor și zonele încărcate cu multă energie frumoasă sunt, însă, două dintre aspectele care au marcat-o cel mai tare. ,,Experiența vieții”, după cum ea o numește, a ajutat-o să își afle limitele și ceea ce o motivează, să se cunoască mult mai bine și i-a oferit ocazia de a se autodepăși în fiecare moment: „Mi-am dorit să știu ce pot face, să văd cum reacționez în momente critice, atât fizic cât și psihic“. Testul nu a fost deloc ușor, iar cel mai greu lucru pe care fetele l-au înfruntat a fost ritmul alert, în condițiile în care mâncarea era o coordonată incertă: „Au trecut zile în șir în care noi am mâncat doar orez și poate câteva banane primite în dar. Nu sunt o țipă mofturoasă, dar acolo am gustat ce nu mi-am dorit sau imaginat vreodată că am să gust…“

„Asia Express” este cel mai dur reality show, ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Premiera Asia Express va avea loc mâine, pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1.



INAPOI LA PRIMA PAGINA