Bere gratis… la concertul Bere Gratis!

Mâine, la concertul aniversar de majorat, artiştii îşi vor întâmpina fanii cu bere.

bere gratis

Trupa Bere Gratis este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru concertul aniversar de mâine, 27 octombrie, de la Sala Palatului. Artiştii sărbătoresc 18 ani de activitate, mai precis majoratul şi au pregătit mai multe surprize pentru fanii săi. Una dintre acestea este întâmpinarea fanilor, încă de la intrarea în Sala Palatului cu… bere gratis. Mai mult, după terminarea show-ului, spectatorii vor pleca acasă şi cu câte o bere cadou din partea organizatorilor.

Spectacolul-eveniment al trupei Bere Gratis se va bucura de participarea extraordinară a maestrului Gheorghe Zamfir, rezultat al unei prietenii atât muzicale și umane, cât şi al unei alchimii artistice rare. Concertul va fi și unul de lansare al noului album al formației, al 12-lea la număr, care include mega-hitul „Noapte caldă” și hit-ul „Două inimi”. Nu vor lipsi nici „Fiecare sărut ţine o viaţă”, „Vino mai aproape”, „Pas în doi”, „Ce n-a văzut Parisul”, „Stai pe acelaşi drum” sau „Îţi mai aduci aminte”.



INAPOI LA PRIMA PAGINA