„Conjugat la feminin” – o carte motivațională, numai bună de citit în vacanță

Dacă te pregătești de vacanță și încă nu ți-ai făcut bagajul, iată o carte care poate fi savurată cu siguranță pe sezlong sau în călătoriile tale din această vară. „Conjugat la feminin” este cartea de debut a scriitoarei Simona Muscă.

„Este un discurs pentru femeile de pretutindeni. Un discurs adresat temerilor, iubirilor, visurilor, ambițiilor, deznădejdilor sau planurilor oricărei femei pe care am întâlnit-o sau nu până acum. “Conjugat la feminin” este un discurs subiectiv, relatat cu cerneala sincerității și a asumării totale – spune autoarea cărții.

„Cartea mea de debut nu este nici un roman, nici o biografie, nici o carte motivațională, dar ar putea fi un mix între ele. Am scris despre oamenii care muncesc din greu și despre leneși, despre tinerii talentați, despre bunul simț și bunele maniere, despre nunți și divorțuri, despre amante și despre iubiri”, declară Simona Muscă.

Credit foto: Aurel Serban



INAPOI LA PRIMA PAGINA