Dragoș Bucurenci, prezentatorul Supraviețuitorul, a lansat cartea Despre curajul de a ne lăsa văzuți

Dragoș Bucurenci, prezentatorul Supraviețuitorul, vorbește Despre curajul de a ne lăsa văzuți în noua sa carte, pe care a lansat-o joia trecută, în București.

dragos bucurenci cu invitati
Dragoș Bucurenci, ascultându-l pe Cătălin Ștefănescu

Volumul este o provocare de a descoperi cine este și ce gândește Dragoș Bucurenci, cel din spatele imaginii publice pe care și-a creat-o cu proiectele, aparițiile media și cursurile pe care le ține.

„În decembrie anul trecut mă gândeam ce mi-aș dori să fac în noul an și notam așa: să îmi dovedesc că pot să cresc un câine, să revin în televiziune și să scriu o carte. Privind astăzi în urmă la anul care a trecut, nu cred că mi-aș fi putut dori un câine mai frumos și mai bun decât Oscar, nu cred că mi-aș fi putut dori o experiență de televiziune mai intensă decât Supraviețuitorul, și nu cred că mi-aș fi putut dori o editură mai frumoasă decât Curtea Veche Publishing. În ultimii ani, m-am răspândit prin mai multe zări și mi s-a părut că am ajuns să fiu cunoscut de oameni doar în niște fațete ale mele și mi-am dorit ca oamenii să mă poată cunoaște prin această carte în întregul meu, așa cum sunt eu: cu întrebările mele, cu reflecțiile mele, cu îndoielile și mai ales cu slăbiciunile mele. Pentru că eu cred că vulnerabilitatea, și anume curajul de a te deschide în fața cuiva, stă la baza tuturor relațiilor care ne împlinesc sufletește.”, a spus Dragoș Bucurenci despre noua carte lansată săptămâna trecută.

corina caragea
Cu Corina Caragea
marian godina
Cu Marian Godină

„Nu ne putem apropia de cineva fără să riscăm. Dacă acum mii de ani riscam să fim atacați și chiar omorâți, astăzi riscăm să fim respinși, refuzați, ridiculizați sau pur și simplu ignorați – lovituri sufletești nu mai puțin dureroase. Așa că alegem de cele mai multe ori să construim relații din spatele unor ziduri bine întărite și ale unor porți închise cu lacăte, în așteptarea ca celălalt să înțeleagă că nu-i vrem răul și să facă primul pas către noi.”

otniela sandu si alin munteanu
Otniela și Alin din show-ul Supraviețuitorul au fost și ei prezenți

Volumul „Despre curajul de a ne lăsa văzuți” este disponibil pe www.curteaveche.ro și în librăriile din București și din țară.

Printre invitații lui Dragoș la Cărturești Carusel s-au numărat presonalități precum realizatorul TV Cătălin Ștefănescu, Corina Caragea, Marian Godină și foștii concurenți de la Supraviețuitorul Alin Munteanu și Otniela Sandu.



INAPOI LA PRIMA PAGINA