Mircea Dinescu şi Ion Caramitru fac show în bucătărie

Mâine, maestrul de la Cetate dă startul celui de-al şaptelea sezon al emisiunii „Politică şi delicateţuri”, alături de un prieten vechi, actorul şi regizorul Ion Caramitru.

Sunt deja trei ani de când duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri, emisiune la care a avut ca invitaţi oameni de cultură, actori, muzicieni, sportivi, politicieni, oameni de televiziune.

Pentru debutul sezonului cu numărul 7, poetul a invitat la masă, dar şi la treabă, un bun prieten, de care îl leagă amintiri şi momente emoţionante – actorul şi regizorul Ion Caramitru.

Chitit să-şi dea gata musafirul, poetul pune la cale două feluri de plăcintă, aşa cum se mănâncă la aromâni şi cum făceau mama şi bunica lui Caramitru. Pentru primul fel, Dinescu amestecă prazul cu lapte şi brânză de capră şi iese o plăcintă „învârtoşată”, iar în compoziţia celei de a doua, „vedete” sunt verdeţurile de primăvară, ştevia şi leurda.

„Plăcintele de acest tip erau meniurile noastre favorite, predilecte, nu se poate imagina o masă la aromâni fără pitele, cum spunem noi, cu praz, brânză, ştevie”, spune Caramitru, care îl învaţă pe Dinescu şi un cuvant în aromână: „cârtsâcoani”, adică crocant, scârţâitor, aşa cum erau plăcintele din copilăria sa.

În cramă, cei doi prieteni savurează un pahar de vin rosé, căci plăcintei cu praz i se spune şi… „moartea vinului”. Şi tot acolo, ascultă muzica unui taraf prezent pentru prima dată la Politică şi delicateţuri – Taraful de la Iancu Jianu – şi pun ţara la cale, într-o atmosfera caldă şi tihnită de duminică după-amiază.

Emisiunea poate fi văzută duminică, 26 martie, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.



INAPOI LA PRIMA PAGINA