Veste tristă pentru fanii Roxette: Marie Fredriksson se retrage FOTO/VIDEO

Forțată de starea de sănătate tot mai precară, membra trupei suedeze părăsește definitiv scena.

11800102_706624952799516_5667816640984387391_n
În iunie 2016 se împlinesc 30 de ani de Roxette.

Tocmai în anul în care grupul suedez Roxette împlinește 30 de ani, vocalista Marie Fredriksson își anunță retragerea. Ea a declarat că „zilele sale de turneu s-au terminat“, iar concertele programate pentru vara anului curent au fost anulate, din cauza stării de sănătate precare a acesteia.

Marie Fredriksson (57) a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier în 2002, de-a lungul timpului fiind supusă unor intervenţii chirurgicale şi mai multor sesiuni de chimioterapie. În 2005, artista declara că este sănătoasă şi nu se mai află sub tratament.

13000271_1736517886593757_2619934820822313545_n

În 2009, duoul suedez s-a reunit şi a reînceput să susţină concerte live, dar a anunţat de curând că show-ul din Cape Town, Africa de Sud, susţinut în februarie (2016) a fost ultimul lor concert, deoarece Marie a fost sfătuită de medici să nu mai concerteze.

„Au fost 30 de ani uimitori! Nu simt decât fericire şi încântare când privesc în urmă la turneele mondiale Roxette… Sunt în special mândră şi recunoscătoare pentru revenirea din 2009, după ce am fost diagnosticată, şi pentru faptul că am mai putut merge în câteva turnee în întreaga lume“, a scris Marie într-o postare pe o reţea de socializare.

Colegul său de trupă, Per Gessle, i-a mulţumit colegei sale: „Vreau să îi mulţumesc puternicei Mary, Amazoană a vocilor sfinte, Zeiţa performanţelor rock ruperbe, interpreta degajată şi magnifică a umilelor mele cuvinte şi muzică, pentru această călătorie magică pe covor, care ne-a dus pe vârful fiecărui munte. Doamne, ce privelişti am admirat! Bucuria călătoriei s-a terminat acum, dar cu siguranţă ne-am distrat, nu?“.

Grupul muzical îşi va lansa albumul cu numărul 10, denumit „Good Karma”, pe 3 iunie, 2016.

Iată și o galerie foto cu cele mai bune momente Roxette.



INAPOI LA PRIMA PAGINA