Adela Popescu şi Radu Vâlcan, weekend la Roma

Duminica Floriilor i-a găsit pe cei doi, alături de băieţelul lor, în Italia, unde au plecat cu o ocazie specială.

Pe 8 aprilie a fost ziua lui Radu Vâlcan, dar aniversarea a fost amânată, din cauză că Radu filma în Thailanda pentru „Insula iubirii”.

Acasă, Adela Popescu l-a aşteptat să-i ureze un „La mulţi ani!” mai special, cu tot cu bagajele făcute. „M-am tot gândit ce să îi fac cadou şi până la urmă mi-a venit ideea aceea bună: de ziua lui mergem la Roma în trei. Nu puteam chiar pe 8, căci el era puţin plecat pe alt continent, astfel că am rezervat biletele de avion tot într-o zi specială, Floriile noastre, Paştele catolic al lor, adică la două săptămâni după ce urma să aterizeze acasă”, explică Adela pe blogul personal.

Iată şi cum a decurs weekendul lor la Roma:

„Când am ajuns, ploua mărunt cu stropi calzi şi apartamentul nostru se afla la etajul 1 al unei clădiri ce avea avea la parter o cârciumioară de vis. Freamătul acela al străzilor din Trastevere pe mine mă emoţioneză incredibil, aşa că nu puteam nimeri mai bine de atât.
Sigur că după ce am despachetat am coborât să mâncăm o pizza de la mama ei.
Dimineaţă ne-a trezit ploaia.
(…)
Ploaia s-a oprit, ne-am echipat cu toţii şi am pornit spre Vatican. Nu ne-am stabilit obiective şi, slavă cerului, datorită căruciorului în care Alexandru încă stă, am putut să ne plimbăm în voie mâncând clătite, îngheţată sau castane.
Duminică ne-am echipat şi, după o plimbare în urma căreia îmi venea să mă cert cu băiatul pe cărucior, am pornit spre aeroport.”

Iată şi fotografiile lor din mini-vacanţă.



INAPOI LA PRIMA PAGINA