Beneficiile neștiute ale soarelui pentru sănătate

Citeste tot despre:

, , ,

Lasă soarele să-ți lumineze viața! Nu este doar o frază simpatică, ci și o recomandare pentru  o mai bună funcționare a organismului tău. Nu degeaba i se spune astru dătător de viață. Beneficiile unei zile petrecute în lumina unui soare prietenos sunt nebănuite!

Soarele și sănătatea mintală

Serotonina este acel hormon eliberat de creier, responsabil cu buna dispoziție și de ajutor pentru ca o persoană să fie calmă și să se poată concentra ușor. Deficiența de serotonină creează un teren prielnic pentru dezvoltarea asteniei, a depresiei, iritabilității și insomniei. Scăderea nivelului de serotonină din organism poate duce la afecțiuni precum tulburarea afectivă sezonieră (stării letargice, insomnie), iar aceasta apare cu precădere iarna, când zilele sunt mai scurte. Un tratament eficient pentru această tulburare și pentru starea de tristețe, în general, este terapia prin lumină sau, mai simplu, expunerea la soare. Efectele benefice ale serotoninei sunt declanșate de lumina soarelui care trece prin ochi. Astfel, lumina soarelui atinge locuri speciale de la nivelul retinei, care declanșează, apoi, eliberarea de serotonină în organism.

Sfat: Lasă lumina soarelui să-ți mângâie fața câteva minute și nu-ți pune imediat ochelarii de soare! Producția de serotonină începe atunci când soarele atinge retina.

Soarele și oasele sănătoase

Expunerea la ultravioletele B (UVB), adică acea componentă benefică a luminii solare, stimulează producerea de vitamina D în organism. Un studiu arată că, după o perioadă de 30 de minute petrecute la soare, în costum de baie, oamenii vor avea parte de următorul aport de vitamina D: 50,000 de unități internaționale, în cazul caucazienilor, între 20 și 30.000 de unități, în cazul persoanelor deja bronzate, și între 8.000 și 10.000 în cazul celor de culoare. Asta în condițiile în care doza zilnică recomandată este de 600 UI. Sintetizarea vitaminei D produse de expunerea la soare are un rol foarte important în sănătatea oaselor noastre. Un nivel redus de astfel de vitamină poate duce la apariția unor afecțiuni precum rahitismul la copii, osteoporoza și osteomalacia.

Util: Expunerea brațelor și feței la soare, între 5 și 15 minute, de 2-3 ori pe săptămână, este de ajuns pentru stimularea producției de vitamina D.

Soarele și un somn mai bun

Ritmul circadian al organismului nostru, numit și ritm de somn-veghe, este ajutat să funcționeze normal după perioadele petrecute în aer liber, în soare, mai exact. Probabil ai observant și tu acea senzație de somn dulce care se instalează vara, după ce te întorci de la plajă. Ei bine, expunerea la soare nu ajută doar la eliberarea de serotonină în organism, ci și la o mai bună producție de melatonină, hormonul responsabil cu somnul de calitate. După ce primește o infuzie sănătoasă de lumină a soarelui, ziua, corpul nostru e mai eficient în a funcționa după ritmul somn-veghe și a se pregăti pentru somn, după lăsarea serii.

Soarele și riscul de cancer

Da, ai citit bine. Unele studii arată că expunerea progresivă și în siguranță la soare ar putea chiar să te protejeze de contractarea cancerului de piele. E bine, expunerea la razele UVB cu bandă îngustă (cea mai benefică componentă a radiației solare) a fost asociată cu scăderea riscului de melanom. Studiul publicat în Lancet Journal arată că muncitorii care lucrează în aer liber și care au fost expuși în mod regular la lumina soarelui au avut un risc diminuat în a dezvolta cancer de piele comparativ cu persoanele care lucrează în spații închise. În plus, s-a observat că o cantitate potrivită de soare, la orele potrivite, a fost de ajutor pentru reducerea riscului de afecțiuni precum cancerul de colon, ovarian, pancreatic sau de prostată.

Atenție! Riscul de arsuri solare este mai mare în perioada în care razele soarelui acționează direct. Asta se întâmplă între orele 10 a.m. și 4 p.m.

Soarele și slăbitul

Cel mai nou și interesant studiu legat de beneficiile luminii solare are în centru kilogramele în plus. Ei bine, cumva, dacă stai la soare, ajuți procesul de slăbire. Așa susține, cel puțin, acest studiu publicat în ziarul Scientific Reports și care examinează efectul razelor solare asupra celulelor adipoase localizate sub piele. Dr. Peter Light, cercetătorul șef, explică: „Când lumina albastră a soarelui (cea pe care o vedem cu ochiul liber) penetrează stratul pielii noastre și ajunge la celulele adipoase de sub aceasta, mărimea picăturilor de lipide se reduce și acestea sunt eliberate din celule. Cu alte cuvinte, celulele noastre nu mai înmagazinează atâta grăsime“. Aceste concluzii nu trebuie să te determine să stai încontinuu în soare, căci cercetătorii încă nu cunosc intensitatea și durata necesare de băi de soare pentru ca acest proces să fie activat. Acest proces ține, până la urmă, de natura umană, căci organismul nostru este programat să stocheze grăsime în anotimpurile reci, când zilele sunt scurte, iar odată cu venirea căldurii, o elimină.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA