Benidorm, paradisul spaniol al iubitorilor de soare şi de mare (P)

Planifică-ți din timp vacanța de vară, alegând sejurul Spania-Benidorm, prin Lidl Tour.

Benidorm

Chiar dacă suntem în plin sezon de schi, temperaturile scăzute ne fac să visăm cu ochii deschiși la zilele pline de soare și de distracție la malul mării. Iar una dintre destinațiile pe care le asociem aproape invariabil cu vara este coasta mediteraneană a Spaniei.

Litoralul Costa Blanca, lung de aproape 200 km, ocupă zona estică a Spaniei, între Denia (în apropierea Valenciei) şi Alicante (mai exact, Torrevieja). Plajele late, cu nisip fin, multe dintre ele premiate Blue Flag (una dintre cele mai înalte distincţii în domeniul plajelor), sunt perfecte pentru o vacanţă petrecută cu prietenii, cu familia sau cu persoana iubită.

De multe ori, Costa Blanca se confundă cu Benidorm, stațiunea cea mai întinsă şi mai dezvoltată din regiune, care este totodată și cea mai populară destinaţie de vacanţă din Spania – capacitatea de cazare depăşeşte jumătate de milion de locuri, fapt pentru care şi-a căpătat numele de Beniyork! Și când te gândești că, în anii ’50, era doar o mică aşezare. Acum, multitudinea de zgârie nori proiectaţi pe fundalul albastru al mării amintesc de luxosul Manhattan.

Cum ajungi în Benidorm?

Cu avionul, care este inclus în pachet, pe ruta București-Valencia, iar acolo ai asigurat transferul până la Benidorm.

Unde te cazezi?

În Benidorm găsești numeroase hoteluri de top, vile şi apartamente de lux. Pentru o experienţă de neuitat, rezervă-ți o cameră la hotelul Gran Bali, cel mai înalt hotel al Europei, și vei avea asigurată o vedere spectaculoasă asupra țărmului Costa Blanca. Aflat la 400 m de plaja Poniente, clienții hotelului beneficiază de 2 restaurante, 2 baruri și piscine exterioare. Hotelul este un loc ideal și pentru familiile cu copii. Prețul unui sejur de 7 nopți în cameră dublă, cu pensiune completă, în acest hotel de 4 stele pornește de la 449 € și include transportul cu avionul, taxele de aeroport, transferurile aeroport-hotel- aeroport și asistență turistică în limba română. Cu alte cuvinte, tot ce ai nevoie pentru o vacanță în care să te deconectezi și să te relaxezi împreună cu cei dragi ție.

Pentru mai multe informații și pentru rezervări, accesează www.lidl-tour.ro sau sună la 0800 896 242, pentru a lua legătura cu un operator call-center.

Benidorm (1)

Cum te distrezi?

Principalele plaje ale staţiunii, în număr de 4, au fost premiate cu distincția Blue Flag pentru condiţiile naturale şi facilităţile oferite clienţilor, dar şi cu distincţia White Flag pentru atenţia acordată curăţeniei şi protecţiei mediului înconjurător.

Plaja Mal Pas se află în apropierea centrului vechi al staţiunii. Este o plajă micuţă, nisipoasă, amplasată într-un golf cu apă extrem de limpede şi este în general frecventată de localnici. La fel şi Finestrat, mică, intimă şi mai puţin vizitată de turişti.

În partea de est a staţiunii se află plaja Levante. Foarte populară în rândul tinerilor, această plajă lată cu nisip fin, auriu şi cu intrare foarte lină în apă, pe câteva zeci de metri, este şi una dintre cele mai aglomerate.

În vest, pe o porţiune de 3 km, se întinde plaja Poniente, mai liniştită şi recomandată pentru familiile cu copii.

Plajele sunt extrem de bine întreţinute şi curate, iar copiii beneficiază de spaţii de joacă amenajate chiar pe plajă. Tinerii şi adulţii se pot distra practicând diverse sporturi nautice (înot, navigaţie, parasailing, jetskiing, windsurfing, snorkeling, scuba diving etc.), testând toboganele din parcurile de distracţie, plimbându-se cu bicicleta de-a lungul falezelor sau vizitând insula Benidorm.

Iubitorii de cultură pot vizita centrul vechi amplasat pe un promontoriu care înaintează în mare, micile sate ascunse între dealuri, precum şi oraşele mari din vecinătate (Valencia şi Alicante), cu o bogăţie culturală deosebită.

Totodată, de neratat sunt şi frumuseţile naturale: dunele Guardamar, faleza Peńón de Ifach în Calpe, lagunele Torrevieja-La Mata, Rezervaţia Naturală din Tabarca Island şi fauna sa marină şi Fuentes de Algar, cascadele şi izvoarele din Callosa d’En Sarriŕ.

La prânz, te poţi delecta cu preparatele locale din orez, peşte şi fructe de mare, servite la numeroasele restaurante, terase, baruri şi cafenele amplasate chiar pe faleză. Există, însă, şi localuri cu specific mexican, indian, chinezesc, turcesc sau italian. Un tur al barurilor de tapas este, iarăşi, o experienţă: gustări delicioase oferite în cele mai fanteziste combinaţii şi forme, ce însoţesc paharele cu vinuri locale, în compania prietenilor ori a localnicilor vorbăreţi.

Pentru shopping, ai la dispoziţie o mulţime de magazine artizanale, dar şi shop-uri de lux ale brandurilor internaţionale.

Şi cum Benidorm e asemenea New York-ului şi în privinţa distracţiilor nocturne, află că aici ai la dispoziţie peste 150 de cluburi, baruri de karaoke şi terase, amplasate îndeosebi în zona centrală şi în zona Levante.

Vacanţele disponibile prin Lidl Tour vor putea fi rezervate şi achiziţionate exclusiv online, pe www.lidl-tour.ro, şi prin intermediul hotline-ului dedicat, 0800 896 242. Ofertele Lidl Tour pot fi consultate în cadrul unei broşuri cu apariţie lunară, disponibilă în toate magazinele Lidl din ţară, pe site-ul www.lidl-tour.ro, dar şi pe pagina de Facebook a magazinului online cu vacanţe.



INAPOI LA PRIMA PAGINA