Cristi Pascu te învață cum să îți alegi culoarea părului în funcție de nuanța pielii

Cunoscutul hairstylist recomandă să ținem cont de nuanța pielii atunci când ne alegem o nouă culoare de păr și ne spune care sunt combinațiile potrivite.

Cristi Pascu este unul dintre cei mai experimentați hairstyliști de la noi, inițiatorul concursului “Cel mai bun hairstylist din România” și al “Academiei de Coafură Cristi Pascu”, prin care descoperă și lansează noi talente în industria frumuseții.

Pielea foarte deschisă

Atunci când vorbim despre o piele albă, hairstylistul recomandă nuanțele mai închise de blond.

“Am să mă refer aici la pielea foarte albă, nu la o piele albă normală, căci la aceasta se potrivește orice. Persoanele cu pielea foarte deschisă ar trebui să folosească nuanțe de blond, dar nu foarte deschis. Sau se poate folosi blond foarte deschis doar dacă în mod frecvent folosesc și make-up. Dacă nu, pielea foarte deschisă în combinație cu părul foarte deschis nu arată spectaculos absolut deloc și trebuie să vii automat cu puțin contrast în imaginea ta. Contrastul se poate obține fie prin a avea la rădăcină o nuanță un pic mai închisă, cum ar fi un blond închis, de exemplu, fie o culoare mai vie, cum ar fi arămiul. De aceea foarte multe persoane cu un ten foarte deschis apelează la acest truc. Dăm exemplu aici pe Nicole Kidman și alte vedete cu pielea foarte deschisă, care, fie se fac blonde, dar nu foarte deschis, fie un arămiu, pentru a da puțină viață feței, pentru că altfel devin mult prea palide”, explică specialistul.