Ela Crăciun, Julius Constantinescu şi Cetin Ametcea, despre importanţa meselor în familie

Bloggerii Ela Crăciun, Julius Constantinescu şi Cetin Ametcea fac parte din categoria oamenilor pentru care mesele în familie sunt deosebit de importante, iar într-un interviu pentru „Adevărul“ au împărtăşit cele mai frumoase amintiri din jurul mesei şi au dezvăluit care sunt beneficiile unui astfel de ritual.

Cetin Ametcea, Ela Crăciun şi Julius Constantinescu susţin campania Delikat

Un studiul naţional, realizat de brandul Delikat, arată că 83% dintre români sunt conştienţi că mesele în familie sunt importante şi spun că acestea îi fac să se simtă împliniţi (73%), fericiţi (72%), încrezători (61%), relaxaţi şi liniştiţi (58%). La polul opus, lipsa meselor regulate în familie produce apariţia unor blocaje în dezvoltarea afectivă şi a sentimentelor de alienare, de greutate de integrare şi adaptare la realitatea unei vieţi sociale, profesionale şi de familie.

Studiul Naţional al Meselor în Familie este primul pas al campaniei „Gustul bucuriei de a fi împreună. Gustul de acasă“, prin care brandul Delikat îşi propune să încurajeze cât mai mulţi români să se reunească în jurul mesei şi să conştientizeze cât de important este acest lucru pentru echilibrul familial.
Citește ce spun Ela Crăciun, Julius Constantinescu şi Cetin Ametcea, despre importanţa meselor în familie, AICI!



INAPOI LA PRIMA PAGINA