Emily Ratajkowski, regina verii! Care sunt secretele siluetei sale?

Are 26 de ani şi a incendiat Instagramul cu fotografiile ei. Pentru că Emily trăieşte o vară continuă. Practic, e o raritate când apare îmbrăcată mai mult decât într-un costum de baie.

Emily e fără îndoială regina verii. Se simte bine în pie­lea ei. Şi lasă să se vadă asta din plin, împărtăşindu-ne cu generozitate din frumuseţea ei naturală în cele mai variate nuduri şi seminuduri. Nu tocmai profi­lul tipic al fiicei unei profesoare de engleză, Kathleen Balgley, şi a unui pictor şi profesor de artă, John David Rata­jkowski, urmaşul unor emigranţi evrei polonezi. Din contră, ar spune apropiaţii ei. Fiindcă Emily a moştenit lipsa de inhibiţii şi spiritul liber tocmai de la părinţii ei, care nici n-au ţinut să se căsătorească atunci când ea a venit pe lume, mama ei având pe-atunci 39 de ani, iar tatăl 45. „Mama este o feministă intelec­tuală“, punctează mândră Emily, ca pentru a ne spune că sigur nu are nimic împotriva felului în care ea se expune în social media.

Aşa a şi ajuns la aproape 14 milioane de oameni care îi ur­măresc contul de Instagram. Datorită postărilor uneori insu­portabil de sexy. Dar şi a naturaleţii. Puţin make-up. Şi niciun implant. De altfel, Emily e supranumită „fata cu cei mai fru­moşi sâni naturali“. Şi exploatează asta din plin. Cel mai recent, într-o postare topless, dar cu o mână acoperindu-i o parte din sân – luna trecută, în timpul filmărilor din Toscana la noua ei peliculă, thrillerul Welcome Home, alături de actorul din Brea­king Bad, Aaron Paul, în regia lui George Ratliff. Asta după ce a incendiat Croazeta, petrecând lasciv împreună cu Bella Hadid în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

Au trecut patru ani de când Emily se lansa în clipul lui Robin Thicke, Blurred Lines. Pe atunci era doar un superb model selectat să danseze pe ritmurile unei piese devenite hit. Azi Emily îşi trăieşte visul cu ochii: acela de a fi făcut tranziţia de la catwalkurile Marc Jacobs sau Miu Miu la fil­me. După apariţiile din Gone Girl şi Entourage, anul acesta va putea fi văzută în rolul principal din Cruise, al lui Ro­bert D. Siegel, regizorul şi scenaristul care a lucrat şi la The Wrestler şi The Founder. Şi nu este un vis apărut pe la vreo petrecere mondenă. Emily şi-a dorit de mică să fie actriţă. „Aveam 12 ani când am văzut prima dată Butch Cassidy and the Sundance Kid. Secvenţa în care Paul Newman o trezeşte pe Katharine Ross şi o ia la plimbare cu bicicleta pe piesa Ra­indrops Keep Falling on My Head a devenit una de referinţă pentru mine. Filmul e despre Butch şi Sundance, dar ea e sufletul poveştii. Îmi amintesc că-mi doream să fiu ca ea: puternică şi sensibilă în ace­laşi timp, logică, dar şi sentimentală, sexy, dar relaxată şi cool.“ Până la visul din film, Emily a trecut printr-o serie nesfârşită de probe pentru Nickelodeon şi pentru rolurile de majoretă ori de fată rea în filmele Disney. Dar fără succes. Aşa că a ales drumul catwalkului. Şi asta chiar la recomandarea profesorului ei de actorie. „Eu m-am maturizat fizic destul de devreme. Pe la vreo 13 ani. Cred că am fost una dintre fetele din clasa mea care arăta atunci cam cum arăt acum. Asta a fost cumva copleşitor şi m-a dus în nişte situaţii ciudate…“, povesteşte Emily. Dar şi în situaţii benefice, căci la doar 14 ani semna un contract cu agenţia Ford, pentru un catalog Nordstrom. „Mama s-a opus la început, spunând că sunt prea mică pentru aşa o industrie. Iar când cineva mi-a spus că trebuie să-mi facă nişte portrete, adică head shots, am început să plâng. Credeam că headshots înseamnă literalmente să-ţi bată cuie în cap…“ Ups!

Opt ani mai târziu era selectată pentru clipul Blurred Lines. Şi aşa începea era celebrităţii ei. Acum va fi interesant de văzut cum va evolua cariera ei, fiindcă nu puţini sunt ad­miratorii ei, dar nici criticii, care spun că Emily se comportă în continuare ca un supermodel răsfăţat, care uită să se îmbrace – nu ca o actriţă care se respectă. Şi totuşi, modelul şi actriţa născută în Westminster, Londra (din părinţi americani şi cu ce­tăţenie americană acum), nu este atât de superficial pe cât pare. După povestea de iubire cu designerul Andrew Dryden, Emily are o relaţie de aproape trei ani cu producătorul muzical Jeff Magid. „Eu sunt atrasă doar de bărbaţii superîncrezători în ei înşişi, care nu se tem de femei!“, explică Emily, continuându-şi pledoaria împotriva pudibonderiei. „Suntem mult mai mult de­cât o carcasă, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi fie ruşine de corpul sau sexualitatea ta!“, spune ea. „Societatea le spune feme­ilor că nu pot fi sexy şi, în acelaşi timp, încrezătoare şi cu opinii despre subiecte arzătoare, inclusiv politică. Fiindcă asta ne-ar da prea multă putere. Dar bărbaţii fac ce vor fără nicio problemă.“

 Ştiai asta despre ea?

  1. Mama ei visa ca Emily să devină neurochirurg. Acum… operează pe creierul bărbaţilor cu pozele ei.
  2. La 5 ani, s-a mutat cu familia în San Diego şi a început să înveţe la şcoala la care se cunoscuseră părinţii ei ca profesori.
  3. Iniţial, a refuzat apariţia în Blurred Lines. Apoi s-a lăsat convinsă de ideea că videoclipul e despre feminism în cultura pop.

#Emily

 De ce îmi place Instagramul?

„Pentru că îl pot folosi pentru cariera mea. E o modalitate de-a fi mai aproape de oameni. Şi în ace­laşi timp o platformă prin care eu îmi manageriez direct imaginea, fără a mai fi filtrată de presă.“

Despre feminism

„În lumea feministă ideală, femeile n-ar trebui să-şi suprime instinctele umane de a atrage aten­ţia şi a fi dorite. N-ar trebui să ne explicăm fiecare mişcare. N-ar trebui să ne cerem scuze că vrem atenţie. Nu datorăm nimănui nicio explicaţie. Nu e responsabilitatea mea să schimb felul în care sunt percepută – e responsabilitatea societăţii să facă asta.“

Despre stil

„Când vine vorba despre haine, eu am gusturi minimaliste. Am sâni mari, deci hainele vin dife­rit pe mine. Creaţiile avant-garde care arată atât de bine pe fetele cu sâni mici nu prea sunt o solu­ţie pentru mine. Dar mi-am dorit să fiu un model care sparge barierele. Nu trebuie să fii foarte înal­tă şi cu sâni mici ca să fii un model de succes. Eu am doar 1,70…“

Beauty secrets

„Întotdeauna să-ţi piepteni sprâncenele. Dacă nu sunt machiată, dar am sprâncenele aranjate, sunt gata de poze sau filmare. Ah, şi puţin blush cremos ori ruj pe pomeţi. La şedinţele foto, mulţi makeup artişti fac la fel. Arată mult mai natural şi nu aşa uscat ca atunci când te pudrezi.“

Gata de covorul roşu?

„Eu mă machiez singură pentru evenimen­te. Îmi pun un pahar cu vin şi încep din timp să mă aranjez…“

Destinaţia preferată de vacanţă

„Cel mai mult iubesc Italia. Acolo e cea mai bună mâncare şi apa mării e excelentă. Greu de întrecut Italia în preferinţele mele!“

Ce sport face?

„Nu am antrenor personal şi nu prea merg la sală. Dar fac plimbări lungi şi căţărări cu pri­etenele mele. Nu sunt nebună după fitness.“

Nu rezist dacă nu mănânc…

„Nu am pofte foarte mari. Dar câteodată mănânc Doritos. Iar dimineaţa ador croissan­tele. Însă sunt foarte preocupată de ingredien­tele din mâncarea mea. Îmi place să mă hră­nesc bio.“



INAPOI LA PRIMA PAGINA