Extravaganță de celebritate! Blake și J.Lo, manichiură cu aur la Met Gala

Când vorbim despre celebrități precum Blake Lively și Jennifer Lopez, care au milioane de euro în cont, nu e chiar așa șocant să aflăm că nu se dau înapoi de la a investi serios într-o apariție la vreun eveniment de o așa anvergură precum Met Gala.

Au ales o manichiură prețioasă

Totuși, faptul că cele două au apelat la o manichiură cu aur pentru apariția pe covorul roșu al celebrului eveniment este cu adevărat surprinzător! Cum arată o astfel de manichiură? Vedeți în cele ce urmează!

În primul rând, e important de precizat că-n spatele acestui beauty trend se află manichiurista celebrităților, Elle. Aceasta le-a realizat celor două vedete o manichiură suflată cu aur de 24 de carate, ceea ce le-a făcut pe Blake Lively și Jennifer Lopez să strălucească la celebrul eveniment ce a avut loc la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

Manichiura lui Blake

Vorbind despre manichiura lui Blake, Elle a declarat: ”Voiam un look curat, dar totuși opulent. Strident în partea de sus, dar discret spre baza unghiei. Efectul este unul prețios. Oferă o strălucire aparte – arată precum o bijuterie pe unghie”.

Manichiura lui J.Lo

Cât despre cea pentru care a optat Jennifer Lopez, Elle a mărturisit că artista a fost cea care a decis designul: ”Ea a ales să plaseze aurul doar pe degetul inelar și pe cel mic și a fost fix ce trebuia”.

foto: getty / Instagram



INAPOI LA PRIMA PAGINA