Liz Hurley, în ţinute semnate de Maria Lucia Hohan

Tot mai multe vedete de peste Ocean ajung în portofoliul designerului român. Uite ce rochii a ales actriţa britanică.

Liz Hurley Maria_Lucia_Hohan 2
Eleganta Liz Hurley.

Liz Hurley e una dintre cele mai sexy şi mai stylish vedete din Marea Britanie şi deunăzi a ales să poarte pentru un pictorial două rochii semnată Maria Lucia Hohan.

Deja ţinutele din materiale fine, realizate în stil bandage au devenit o semnătură distinctivă pentru designerul român, care, iată, se bucură de un portofoliu tot mai bogat în vedete de primă mână.

Rochiile alese de Liz Hurley sunt fluide, îi pun în evidenţă silueta şi, mai ales feminitatea. Prima e de culoare ivoire, la care actriţa a purtat pantofi din dantelă Christian Louboutin şi cercei Oscar de la Renta.

rochie_Maria_Lucia_Hohan

Cea de-a doua rochie este de culoare verzuie, cu decupaje în talie, la care vedeta a purtat o brăţară lată cu cristale de la Vicki Sarge.

Liz Hurley Maria_Lucia_Hohan

Numele lui Liz Hurley apare, astfel, pe o listă de clienţi celebri, precum Jennifer Lopez, Eva Longoria, Sofia Vergara, Jennifer Hudson, Miranda Lambert, Vanessa Hudgens, Denise Richards, Nicole Scherzinger, Giuliana Rancic, Taylor Swift, Katherine Heigl, Dita Von Teese, Gigi Hadid, Maria Menounos, Sophia Bush, Hayden Panettiere, Emily Ratajkowski, Carrie Underwood, Bella Thorne ori Stella Maxwell, care au purtat la rândul lor ţinute ale designerului român. De altfel, aceste ţinute sunt disponibile nu doar la comandă şi în propriul magazin MLH, ci şi în magazine multibrand, frecventate de stiliştii la serviciile cărora apelează vedetele de peste hotare.

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA