Mai slabă ca oricând! Fotografiile surprinzătoare cu Angelina Jolie la Festivalul de film de la Toronto

S-a zvonit că nu ar cântări mai mult de 41 de kilograme și că ar fi în pragul anorexiei. Apoi, a confirmat că, după divorțul de Brad Pitt, starea ei de sănătate s-a înrăutățit și chiar a suferit de paralizie facială temporară. Azi, o vedem zâmbitoare, însă la fel de slabă, la premiera celui mai recent film al său, ”The Breadwinner”.

A participat la Festivalul de Film de la Toronto

Duminică, Angelina Jolie, flancată de toți cei șase copii ai ei, și-a făcut apariția la Festivalul de Film de la Toronto, acolo unde cel mai recent film al său, o animație numită „The Breadwinner”, își avea premiera.

A salutat mulțimea de cum a coborât din mașină

Energică și extrem de zâmbitoare, Angie a salutat mulțimea de cum a coborât din mașină și și-a făcut timp pentru a zâmbi în selfie-uri cu fanii ei, dar și pentru a le da autografe. Vă sună cunoscut? Da, asta a făcut și ex-ul Brad Pitt la primele apariții după anunțul divorțului. A adoptat un zâmbet forțat, s-a pozat cu fanii și a vrut să demonstreze tuturor că e bine, deși silueta lui mult prea slăbită trăda suferința din spatele despărțirii de mama copiilor lui.

A fost însoțită de toți cei șase copii. Aici, doar cu patru dintre ei: Shiloh Jolie-Pitt, Vivienne Jolie-Pitt, Knox Leon Jolie-Pitt, și Zahara Jolie-Pitt

Dar să revenim la Angie. Ea a adoptat, pentru această apariție, ceea ce părea un look „safe”. A ales să poarte un outfit lejer, cu o croială largă, care să nu-i lase la vedere adevărata siluetă – mult prea slabită de altfel, albă, despre care se știe că ar da volum. Ei bine, apariția ei a fost una, într-adevăr, elegantă, însă nu într-atât să distragă atenția de la mâinile mult prea subțiri și chipul aproape fantomatic.

Mult prea slabă!

Sperăm, așadar, ca Angie, odată cu noile proiecte cinematografice, să-și recapete forța și să dea un nou sens vieții sale, mai ales că împăcarea cu Brad Pitt pare mai degrabă un mit în acest punct al vieții sale, decât o posibilitate reală.

foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA