Mila Kunis nu mai arată deloc așa! A renunțat la pletele lungi!

A devenit de curând mamă a doua oară, așa că Mila Kunis a decis să-și facă o schimbare de look și să treacă la o altfel de tunsoare, una mult mai ușor de întreținut, dat fiind faptul că are atât de puțin timp la dispoziție.

Așa și-a purtat părul până acum

Ca orice altă mamă full time, Mila Kunis își duce fetița la grădiniță, îi pregătește pachetul, o duce la lecții speciale, în timp ce – evident – fiul Dimitri, în vârstă de doar câteva luni, are nevoie 100% de ea. Desigur, și tăticul Ashton Kutcher dă o mână de ajutor, însă Milei tot îi rămâne puțin timp al dispoziție, atâta vreme cât dorește să nu-și lase deoparte nici cariera de actriță.

De aceea, a decis să-și scurteze din păr și să renunțe la pletele lungi în favoarea unui bob lung. Actrița a fost văzută pe străzile din Los Angeles, luni, afișând noul look, despre care – spunem noi – a fost o alegere foarte inspirată.

#MilaKunis is rocking a shorter ‘do just in time for summer! 💇🏻☀ (📷: Instar)⠀

A post shared by Entertainment Tonight (@entertainmenttonight) on

Noua tunsoare o prinde foarte bine pe actrița de 33 de ani și a fost o schimbare de look mult așteptată, dat fiind faptul că-n ultima vreme Mila își purta părul lejer pe spate, coafat ușor neglijent. Așadar, nouă ne place, vouă?



INAPOI LA PRIMA PAGINA