Rihanna, un nou dezastru vestimentar. Ținuta improvizată de cântăreață depășește orice imaginație

Citeste tot despre:

,

Cine mai poate înțelege stilul extravagant al Rihannei, mai ales de când și-a lansat colecția Fenty Puma? Ei bine, cântăreața uimește pe zi ce trece și nu prin alegeri vestimentare care să-i pună silueta în valoare, ci mai degrabă prin haine care nu îi vin bine.

Un nou dezastru vestimentar.

A luat câteva kilograme în plus și, cu toate acestea, nu se teme să iasă aproape dezbrăcată din casă, ori cu haine mult prea largi care o fac să pară enormă. Chiar și ea a recunoscut că are momente în care se simte slabă, dar și unele în care crede că este plinuță. Ce-i drept, încă are picioare tonifiate, cu toate că nu mai arată deloc ca în vremurile sale bune, așa că încă se mai îmbracă în fuste scurte sau pantaloni minusculi.

A purtat două sacouri legate la spate cu bretele de sutien.

Artista în vârstă de 29 de ani a fost foarte curajoasă ieri, însă apariția ei nu a fost nici pe departe una care să atragă laude. Cu o nouă tunsoare bob scurt cu breton, sau poate o perucă, cu șapcă pe cap și ochelari de soare la ochi, Riri a fost surprinsă de fotografi în timp ce se îndrepta spre un studio foto. Nu știm dacă aceasta este exact ținuta în care cântăreața, originară din Barbados, a făcut ședința foto, dar știm cu exactitate ca a fost un outfit pe care nu l-am mai văzut până acum, unul dus la extreme.

Și-a pus pungi în picioare peste sandalele cu toc.

Rihanna a îmbrăcat o pereche de pantaloni din denim foarte scurți, iar în partea de sus a ales două sacouri pe care le-a unit în partea din față, iar în spate a lăsat spatele în totalitate gol. Da, Riri reinventează modă, iar bluza realizată din două sacouri cu dungi de nuanțe diferite a întrecut orice imaginație, să nu mai punem la socoteală faptul că nu a avantajat-o deloc. Și asta nu a fost tot. Încălțările cântăreței au fost și mai bizare, deoarece a purtat o pereche de sandale stiletto peste care a pus un plastic care semăna mai degrabă cu o pungă. Și geanta cântăreței a fost asortată cu încălțările, din același plastic transparent prin care se vedea totul. Întreaga ținută pare improvizată și nu ne-ar surprinde să fie chiar ideea cântăreței. Nici colecția sa în colaborare cu Puma nu este una mai puțin ciudată, iar șlapii cu toc, noul trend pentru 2018, sunt niște încălțări pe care doar artista le putea concepe.

Foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA