Uite ce talent neștiut are Florin Chilian!

Știm cât de sensibil este autorul pieselor „Zece” şi „Chiar dacă”, numai că n-am intuit că sensibilitatea lui s-ar putea transpune şi în altceva, foarte practic de altfel.

Pe Florin Chilian îl ştim ca fiind un boem incurabil şi mergând cam peste tot cu chitara lui. Repertoriul său cuprinde de la cântece cu iz umoristic, la pese dintre cele mai sensibile, care sunt folosite inclusiv pentru dansul mirilor.

Deunăzi, însă, am descoperit că artistul adoră să-şi umple timpul şi cu altceva. Nici nu te-ai gândi ce-ar putea realiza Florin Chilian cu câteva beţe şi un ghem de sfoară, de exemplu!

De ceva timp, artistul construieşte căsuţe şi hrănitoare pentru păsările ce-i vizitează balconul. Şi chiar se pricepe!

„Gata şi piscina pentru tona de piţigoi şi vrăbiuţe ce mă vizitează zilnic. 😂😂😂 Am lucrat ceva la ea dar a meritat.😉
Aştept şi familiile de mierle cu îmbufnata familiei evident”, a notat mulţumit Florin Chilian pe pagina sa de socializare, expunându-şi munca.

Citeşte şi:

Florin Chilian a ajuns pe masa de operaţie

Într-o altă postare, observăm un alt tip de hrănitoare, semn că e o preocupare mai veche a sa.

„Aerian room service. Acum astept bagaboantele să vină la masă 🎶🎶🎶😂”.

Şi e chiar o surpriză să vedem munca la o căsuţă pentru păsări, pas cu pas, făcută chiar de mâinile lui Chilian! Iată mai jos imaginile.



INAPOI LA PRIMA PAGINA