Vacanţă pe noul Titanic

Sejururile pe pachebot nu și-au pierdut nicicând farmecul, iar acum poți să-ți oferi un asemenea lux și fără a călători pe mare

Competiţia pentru obţinerea celei mai rapide traversări a Atlanticului a început la jumătatea secolului al XIX-lea, când europenii emigrau masiv în Statele Unite şi începuse construcţia marilor transatlantice. La începutul secolului al XX-lea, lupta a devenit acerbă între marile companii maritime din Anglia, SUA şi Germania, care-şi doreau să pună mâna pe titlul onorific „Panglică Albastră“, care se acorda celui mai rapid vapor. Astfel, în 1907, firma britanică White Star Line a decis să construiască un trio de vase de „clasă olimpică“ care să le eclipseze pe toate celelalte. Primul vas, lansat în 1911, a fost botezat Olympic, iar câteva luni mai târziu a fost gata şi Titanicul. Al treilea urma să se numească Gigantic, însă, la lansarea din 1914, a primit numele Britannic. Compania White Star Line dorea ca aceste trei vase să ofere o experienţă a luxului complet, ceea ce însemna o greutate mai mare şi o viteză mai mică, adică ieşirea din cursa pentru „Panglica Albastră“, pe care n-ar fi putut s-o câştige cu o viteză de 21 noduri.

Construit în Belfast, maiestuosul RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume (269 m lungime, 28 m lăţime, 56 m înălţime) şi cel mai luxos vas al epocii sale în momentul plecării sale inaugurale din Southampton spre New York, pe 10 aprilie 1912. Datorită celebrei sale construcţii de oţel robuste, era considerat imposibil de scufundat. Iar cabinele mobilate cu piese vechi, nobile, terasele cu perne de pluş, restaurantele elegante, lifturile şi marea scară interioară erau cele mai frumoase de pe oricare alt vas. Exista chiar şi o sală de fitness cu echipamente ultramoderne (biciclete staţionare, aparate de vâslit, un „cal electric“ şi „o capră“ electrică), care a stârnit senzaţie la acea vreme. Chiar şi cabinele de la clasa a treia erau mai luxoase decât cele de clasa întâi de pe alte pacheboturi transatlantice.

Din păcate, chiar în prima sa călătorie, soarta pechebotului a fost pecetluită: în noaptea de 14 aprilie 1912, la 153 km sud de Newfoundland, Titanicul s-a ciocnit de un iceberg imens şi, la ora 02.30, s-a scufundat în Oceanul Atlantic, intrând în istorie drept unul dintre cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace: doar 700 de oameni din totalul de 1.311 pasageri şi 897 membri ai echipajului au fost salvaţi.

În ciuda acestor cifre dramatice, legenda Titanicului transcede tragedia sa, lăsând în urmă aerul unei lumi elegante, distinse, pornite să descopere Lumea Nouă. Astfel că interioarele magnificului transatlantic, atmosfera, detaliile de decor şi confortul au inspirat industria hotelieră să ofere turiştilor o experienţă similară sub forma unui sejur pe uscat.



INAPOI LA PRIMA PAGINA