Monoir şi Alina Eremia, colaborare pe ritmuri etno-dance

După ce a cucerit lumea cu hitul “The Violin Song”, adunând peste 1.000.000 de căutari pe Shazam şi sute de milioane de vizualizări pe YouTube cu piesele sale şi cele produse de către el, producătorul şi artistul Monoir revine cu un nou single, alături de Alina Eremia.

O coproducţie Cat Music, Thrace Music şi MediaPro Music, piesa “Freeze” este compusă de către artist împreună cu Maline Johansson, Herman Gardarfve şi produsă în studioul Thrace Music. Videoclipul, în regia lui Ionuţ Trandafir, redă mood-ul urban marocan şi subliniază sound-ul piesei şi elementele folclorice.

“Am compus «Freeze» în Suedia, alături de Maline şi Herman, doi compozitori foarte talentaţi. Este o piesă care m-a pus puţin pe gânduri, deoarece nu ştiam cine ar putea să o interpreteze, iar după ce am finalizat-o, m-am gândit la Alina Eremia şi mă bucur că am făcut asta pentru ca vocea şi interpretarea ei au reuşit să depăşească orice aşteptare. De data aceasta, mă veţi auzi cântând alături de Alina. Am lucrat câteva luni la acest single şi între timp mi s-a alăturat şi Alex Parker, care a venit cu un vibe bun care mi-a plăcut”, declară Monoir.

“«Freeze» este o piesă specială care reinventează beat-uri din folclor! Am acceptat propunerea lui Monoir de a cânta alături de el pe această piesă fără să stau pe gânduri. Noi doi ne-am cunoscut la studio, în timpul unei sesiuni pentru primul meu album solo, «360», şi ne-am înţeles perfect. Sunt sigură că şi vouă o să vă placă mult piesa şi că o să îi daţi play de mai multe ori, la fel cum am făcut şi eu după prima audiţie!”, adaugă Alina Eremia.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA