Nopţi de vară cu Smiley

Citeste tot despre:

, , ,

Smiley şi-a lansat noul clip chiar în zi de 10 iulie, în anul 10 din cariera lui solo şi în cadrul celor 10 confesiuni muzicale ale proiectului aniversar #Smiley10.

“După ce am lansat ‘Să-mi fie vara’, vara chiar m-a ascultat şi a venit peste noi de-a dreptul! Despre asta este ‘RARA’. Parcă şi timpul se dilată sub valul de căldură. Totul devine lent, mişcările capătă delay”, spune Smiley.

Piesă “RARA” aduce sub coordonarea regizorului Ionuţ Trandafir şi câteva premiere tehnologice ca efecte şi modalităţi de filmare printre clipurile româneşti: “La acest proiect am avut mai multă emoţie, deoarece am realizat împreună cu întreaga echipă o idee cu un grad de dificultate mai mare, pusă în aplicare pentru prima dată în România. Target-ul a fost să direcţionăm mişcarea fără să avem vreun suport terestru. Practic, am ancorat de o dronă de mari dimensiuni o lumină led foarte puternică cu răcire pe apă. Pentru că îmi place să transmit cât mai mult din emoţie în imagini, am folosit şi un sistem de prindere pentru corp ‘body rig’ utilizat pentru a ilustra senzaţia de presiune şi tensiune a personajului”, povesteşte regizorul Ionuţ Trandafir.

“Ne-am propus să creăm propriul nostru soare pe cer pe timp de noapte şi să reflectăm în imagini starea de ‘RARA’ pe care ne-o poate aduce vara”, povesteşte Smiley despre clip.

Pentru Juno, featuring-ul cu Smiley înseamnă visul împlinit “al unui puşti de 12 ani care dansa breakdance pe muzica trupei Simplu. Piesa îmi place enorm, pentru că e o piesă de vară misterioasă care te mişcă, dar totuşi e calmă”, a povestit Juno, care a scris strofa lui de rap cu gândul la oraşul natal, Constanţa.



INAPOI LA PRIMA PAGINA