Regii Olandei, alături de cele trei fiice, într-o ședință foto de vară

King Willem-Alexander and Queen Maxima of the Netherlands with children Princess Amalia, Princess Alexia and Princess Ariane pose for the media t their house De Horsten in Wassenaar, near The Hague, The Netherlands, for the annual Summer photosession, on July 8, 2016. Photo by Robin Utrecht/ABACAPRESS.COM
Familia regală a Olandei

Familia regală olandeză le-a făcut o surpriză supușilor cu această ședință foto specială, de vară, realizată în grădinele palatului regal din Haga, Olanda.

În aceste capturi simpatice și pe alocuri nonconformiste, îi putem vedea pe Regele Willem-Alexander și pe Regina Maxima, alături de cele trei fiice ale lor, Prințesa Amalia, Prințesa Alexia și Prințesa Ariane, dar și de cei doi labradori negri ai familiei.

Din păcate, cea mai mare dintre fete, Amalia (12), n-a fost chiar în cea mai bună formă pentru ședința foto, din cauza gleznei pe care o are în ghips. Cu toate acestea, toți membrii familiei olandeze par că s-au distrat de minune la shootingul regal.

Foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA