Jennifer Lopez versus Paula Abdul

Cele două artiste au început să se cam înţepe reciproc din cauza concursului American Idol. Dacă Paula Abdul s-a aflat până anul trecut în juriul show-ului care descoperă talente, Jennifer Lopez tocmai a preluat acest rol.

Mai în vârstă şi considerându-se cu mult mai multă experienţă, Paula s-a simţit probabil datoare să-i dea sfaturi lui J.Lo: "Gândeşte-te cum e pentru concurenţi să fie acolo, pe scenă, şi să facă exact ceea ce făceaţi şi voi când aţi început în acest domeniu". Reacţia lui J.Lo la auzul acestor vorbe: "Era lividă!", a declarat pentru National Enquirer o sursă din culisele emisiunii.

"Jennifer nu acceptă sfaturi despre cum să cântărească un talent. Până la urmă, este o actriţă, o cântăreaţă şi o dansatoare de succes. Nu există vreo parte a showbussinesului în care să nu aibă experienţă", a continuat sursa. Şi Paula a fost însă, la rândul său şi la vremea sa, o cântăreaţă şi o dansatoare de succes. Ba chiar, la fel ca J.Lo, s-a aventurat şi în lumea filmului. Oare acele cuvinte au deranjat-o fiindcă o percepe pe Abdul ca pe-o stea apusă?

Cert este că diva pop este scoasă din sărite şi de comparaţiile din ce în ce mai dese cu predecesoarea ei din juriul de la American Idol. "Jennifer se înfurie la culme când vine la ea câte-un membru al echipei şi îi spune: «E minunat să lucrez cu tine. Ai o inimă de aur, la fel ca Paula!»".

Foto: Northfoto



INAPOI LA PRIMA PAGINA