10 localuri hot unde poți întâlni celebrități la Hollywood

Ok! a explorat împreună cu Mastercard scena celor mai bine cotate restaurante din Los Angeles, acolo unde și celebritățile se înghesuie pentru o masă

Soho – este poate cel mai cunoscut loc de la Hollywood, unde semnează condica absolut toate vedetele. Locul își păstrează prestigiul printre vedete tocmai pentru că are o grijă specială pentru clienții săi VIP. Aici nu poți intra decât dacă ai card de membru Soho ori dacă ești invitat de un deținător de astfel de card. OK! a luat masa la Soho și s-a bucurat de atmosfera cât se poate de relaxată a restaurantului care, fiind situat la înălțime, oferă o vedere splendidă asupra Los Angelesului. Pozele sunt absolut interzise în restaurant – tot pentru a respecta intimitatea clienților VIP. Dacă vrei să ai, totuși, o amintire de la Soho există o cameră specială unde îți poți face poze alături de prietenii cu care ai venit. La fel cum există și o sală pentru proiecții ocazionale și alte evenimente, unde poți întâlni vedete precum Robert Downey Jr., însoțit de apropiați, pentru un „special screening”.  În ciuda aerului exclusivist pe care și-l arogă, Soho nu are, însă, prețuri prohibitive – un fel de mâncare costă între 15 și 60 de dolari.

1OAK L.A. – este genul acela de loc unde trebuie să aștepți la coadă dacă vrei să intri. Clubul original din New York este la fel de iubit de vedete precum cel din Los Angeles. Aici lumea stă la coadă tocmai pentru că sunt șanse să vezi celebrități precum Justin Bieber sau Kylie Jenner distrându-se.

Cafe Habana din Malibu – deținut de Cindy Crawford și soțul ei, Rande Gerber, restaurantul din Malibu atrage o clientelă specială, printre care prieteni apropiați ai cuplului de proprietari, precum Pierce Brosnan.

Catch – dacă ai reușit să-ți faci o rezervare aici, atunci pregătește-te ca, la ora serii, să dai și peste paparazzi la intrare, fiindcă Gigi și Bella Hadid ori Chrissy Teigen și John Legend se numără printre clienții fideli ai acestui loc de pe faimoasa stradă Melrose Avenue.

Craig’s – se află foarte aproape de Catch, dar e mai ușor de făcut rezervare aici. Este locul unde sunt surprinse multe dintre pozele cu Mariah Carey pășind puțin confuză după o cină în L.A. ori coborând dintr-o mașină, într-unul dintre outfiturile sale mulate, purtate de la înălțimea sandalelor cu platformă.

Gjelina

Gjelina – printre clienții restaurantului de pe Kinney Blvd, din Venice, se numără Tom Hanks și soția sa, Rita Wilson, Leonardo DiCaprio ori Natalie Portman. Mâncarea, am zice, este delicioasă – dar pastele de aici le poți găsi și în alte restaurante, fără să aștepți o lună ca să prinzi un loc la o masă. De-asta Gjelina, inaugurat în 2008, este un excelent exemplu despre cum funcționează PR-ul la Hollywood și nu numai acolo.

Nobu – este, în primul rând, faimos pentru că Robert De Niro este unul dintre acționarii săi. Cel mai apreciat Nobu e cel din New York. Dar cel din L.A. îl secondează cu succes. Localizat în Malibu, cu o vedere splendidă spre Ocean, Nobu este și unul dintre locurile preferate ale Anastasiei Soare – acolo unde se întâlnește la cină cu Sharon Stone, Naomi Campbell sau alte cliente fidele devenite prietene. Cu specific asiatic, Nobu servește cele mai bune rulouri de sushi – niște rulouri speciale, de mărimea lățimii unei palme, extrem de delicioase mai ales datorită algelor speciale în care sunt împachetate, niște alge puțin crocante, servite încălzite (un astfel de rulou costă 10 dolari).

The Ivy – este un alt loc recomandat de Anastasia Soare și unul dintre cele mai bune locuri unde poți testa bucătăria californiană modernă, într-o prezentare stylish (o salată cu sparanghel, zuchini, avocado și homar costă 35 dolari). La restaurantul de pe Robertson Boulevard poți încerca brioșe de casă cu suc de portocale proaspăt stors, o burrata fresh extraordinară, guacamole cu tortillas de casă și, în general, combinații interesante de salate cu fructe de mare. Totul e proaspăt ori făcut în casă și pe principiile bucătăriei sănătoase, care menține vedetele în formă 🙂

Urth Cafe Beverly Hills – aici ai ceva de așteptat pentru o cafea și un sandwich, dar există șanse să stai la coadă chiar în fața uneia dintre vedetele tale preferate. Ce-ai face, ai lăsa-o în față? La fel cum există șanse să bei cea mai bună cafea organică pe care ai băut-o în viața ta. De-asta și vin vedetele aici.

Spago – Ca să înțelegeți ce reprezintă Spago din Beverly Hills – poza iconică de mai sus, cu Michael Jackson însoțind-o pe Madonna la o petrecere din 1991 de după cea de-a 63-a ediție a premiilor Oscar a fost făcută… da, la Spago, care înseamnă un nume cu tradiție printre vedetele de la Hollywood. Adăugați la asta numele cu greutate al Chefului și restauratorului Wolfgang Puck și deja avem o rețetă de succes, care rezistă de mulți ani.

OK! Goes Cashless to L.A. by Mastercard – www.mastercard.ro/ro-ro/Consumatori/premium/Premium.html

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA