A slăbit 30 de kg în 6 luni. Cum a reușit și cum arată acum artista?

Simpatica artistă și-a văzut visul cu ochii! Acum câțiva ani apărea pe micile ecrane în postura de concurent la emisiunea ”Vocea României” și-i uimea pe toți cu talentul muzical. Însă, un lucru îi umbrea fericirea: kilogramele în plus.

Feli Donose
Așa arată acum Fely Donose

Așa se face că artista a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a scăpa de toate acele kilograme. Și a reușit! Treptat, Fely a ajuns să slăbească tot mai mult, iar în ultimele șase luni a scăpat de 30 de kilograme. Cum a fost posibil?

Fely Donose a mărturisit, printr-un video postat de pe contul ei de Instagram,  cum a ajuns să scape într-un timp atât de scurt de atâtea kilograme. „M-am operat la stomac”, își începe Feli confesiunea care vine la 6 luni de la intervenția pe care a ales, la sfatul medicilor, să o facă. Artista a evitat să vorbească despre asta până acum pentru că efectele intervenției le resimte încă pe toate planurile atât fizic, cât și emoțional și rațional și i-a trebuit timp să le asimileze, să se obișnuiască cu ele pentru a reuși să le povestească. „Am decis să fac pasul ăsta, nu îmi pare rău, dar nu vreau să credeți că e cea mai bună soluție, nu e deloc ușor. Nimic nu este mai frumos decât sa te poți bucura de corpul tău întreg.”, mărturisește artista care își dorește ca fiecare femeie să găseasca echilibrul între corp, minte și suflet și să aibă grijă de sănătatea să înainte de a fi pus în situația de a lua o decizie grea și de a alege între mai multe variante extreme.

1
Artista a apelat la operația de micșorare a stomacului

În confesiunea ei video, Feli povestește multe despre drumul lung, presărat cu derive și nenumărate diete care în ciuda unei aparențe eficiente, se dovedeau a fi ineficiente sau nesănătoase. „Am  încercat toate dietele posibile, pe grupa sanguină, disociate, cele cu zeamă de varză, inclusiv m-am înfometat 20 de zile sub motivul detox. Fierbeam legume și beam apa cu puțina sare și piper, mă mințeam că e pentru detox, doar că de fapt mă infometam. Și de la toate acestea ajungeam să mă îngraș la loc și încă puțin peste.”, povesteste Feli care subliniază că a trecut și prin etapa slăbitului sănătos cu sală și grijă la alimentație, însă fără a putea menține acest stil de viață din cauza programului și a deselor deplasări la concerte prin țară.

fely
Face în continuare sport pentru a-și menține silueta

Feli se adaptează încă la noile coordonate ale vieţii sale, la noile rigori şi ritualuri alimentare de la care nu are voie să se abată, la starea organismului sau care este într-o continuă transformare, la programul strict de sport şi masaj, la nouă Feli pe care o priveşte în oglindă: „Am slăbit 30 de kg şi mă bucur că acest lucru nu a avut un impact foarte mare asupra pielii, dar mă duc la masaj, fac tratamente pentru piele, fac sport, în sfârşit mă pun pe picioare. Eu abia acum am înţeles ce înseamnă să ai grijă de ţine şi să te pui pe primul loc, trebuie să fie un echilibru în viaţă, echilibru la care eu acum muncesc foarte mult.”

felyy
Artista e transformată total

Din perspectiva istoriei sale, Feli îndrăzneşte să sfătuiască fetele preocupate de kilograme, să nu aleagă dietele rapide şi nici soluţiile extreme de slăbit fără să se documenteze foarte bine înainte sau să discute cu medicii despre asta. „Nu îmi pare rău că am luat această decizie, mi-a schimbat viaţă, era fix ce aveam eu nevoie şi asta mă împinge şi mai tare să am grijă de sănătatea mea.”, spune Feli în confesiunea să video subliniind însă că această a fost cea mai bună soluţie pentru ea, însă poate fi un pas greşit pentru alţii fără documentare, informare şi consiliere medicală.

fely-donosee
Așa arăta Fely pe când participa la Vocea României

Feli a ajuns pe primele locuri în topurile muzicale din România chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesă care i-a adus în 2015 şi prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. În 2016, artista a fost nominalizată pentru a două oară la MTV EMA, de dată această cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea să a fost remarcată chiar şi de Charles Aznavour, după ce această a înregistrat un cover în limba spaniolă a celebrei piese „La Boheme”.



INAPOI LA PRIMA PAGINA