Actrița din ”Anatomia lui Grey”, mamă pentru prima oară!

Camilla Luddington, cea care o joacă pe ”Dr. Wilson” în celebrul serial cu medici, a devenit mama unei fetițe, potrivit anunțului său de pe Instagram, de ieri.

Camilla a născut o fetiță

Actrița în vârstă de 33 de ani l-a făcut tată pe actorul Matthew Alan. Fericita veste ne-a fost dată chiar de simpatica actriță printr-o postare în social media: ”Avem o nouă iubire în viețile noastre… iubita noastră fetiță… Hayden”, a scris Luddington pe contul ei de Instagram, dezvăluind totodată numele primului ei copil.

Camilla și Matthew sunt părinți pentru prima dată

Ulterior, Camilla a postat și o primă imagine cu ea, partenerul de viață și fiica lor, Hayden, spre încântarea fanilor internauți. În imagine, micuța Hayden stă în brațele tatălui ei, în timp ce Camilla veghează asupra ei.

Amintim că actrița din ”Anatomia lui Grey” a anunțat că e însărcinată în octombrie, tot printr-o postare în social media. Pe atunci, Camilla apărea într-o imagine în care ținea un dovleac în brațe pe care scria ”Bebelușul va veni pe lume în primăvara anului 2017”.

foto: Instagram / arhivă OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA