Actrița din Game of Thrones a recunoscut că a fost hărțuită sexual de către Harvey Weinstein

O nouă victimă a producătorului hollywoodian Harvey Weinstein găsește puterea de a povesti lumii întregi clipele groaznice prin care a trecut de fiecare dată când l-a întâlnit. Lena Headey, interpreta lui Cersei Lannister, din serialul de succes ”Game of Thrones”, a fost cea care a mărturisit că ”monstrul de la Hollywood” a hărțuit-o sexual de două ori și că a amenințat-o ”să nu spună nimănui” despre cele întâmplate.

Lena a vorbit despre experiența traumatizantă prin care a trecut din cauza producătorului Harvey Weinstein

Lena Headey s-a alăturat femeilor care au povestit cum Harvey Weinstein le-a hărțuit sexual, povestind totodată cum a reușit acesta să mușamalizeze multe dintre faptele sale. ”Prima oară când l-am întâlnit pe Harvey Weinstein se întâmpla la Festivalul de film de la Veneția. (…) La un moment dat, Harvey mi-a spus să-l urmez în apă. Am intrat și el s-a oprit pentru a face niște comentarii sugestive, niște gesturi nepotrivite, la care eu am râs isteric, pentru că eram șocată. Îmi amintesc că-mi spuneam că trebuie să fie o glumă, de aceea i-am zis: ”Hai, fii serios! E ca și cum mi-aș săruta tatăl! Hai să ne întoarcem la ceilalți, să bem ceva. Apoi, n-am mai apărut în niciun film Miramax”, și-a început Lena Headey pledoaria pe Twitter.

O știm din ”Game of Thrones”, unde o joacă pe Cersei Lannister

Actrița a povestit și despre a doua oară când l-a întâlnit pe Harvey, mărturisind că experiența a fost de-a dreptul traumatizantă. ”Următoarea dată a fost în Los Angeles. Câțiva ani mai târziu. Mereu m-am gândit că n-o să mai încerce niciodată nimic cu mine, după ce i-am râs în față și i-am spus că între noi n-o să se întâmple niciodată nimic. Credeam că-mi respectă limitele și că, poate, vrea să vorbim despre munca mea. Mi-a spus să ne întâlnim la micul dejun. Am mâncat împreună și am vorbit despre filme. M-a întrebat de câteva ori despre starea vieții mele amoroase, dar am dus discuția către lucruri mai puțin personale. (…) Apoi, m-a invitat în camera lui, căci are să-mi arate un scenariu. Ne-am îndreptat spre lift, iar dispoziția mea s-a schimbat, corpul meu a intrat în alertă. Îmi amintesc că liftul urca, iar eu i-am spus lui Harvey că nu sunt interesată de nimic altceva decât muncă, așa că să nu se gândească că o să se întâmple altceva. Nu știu cum de am găsit puterea să vorbesc în acel moment, poate din cauza faptului că am avut o nevoie acută de a mă proteja.”,  relatează starul hollywoodian.

În cele din urmă, Lena a publicat pe Twitter și scenariul după care Harvey a acționat odată ce a știut că actrița nu-i va cădea în plasă. ”După ce i-am spus asta, era tăcut. Furios. Am ieșit din lift și ne-am îndreptat spre camera lui. Mâna lui era pe spatele mele, mă dirija să merg înainte, fără, însă, a-mi spune vreun cuvânt. Mă simțeam lipsită de putere, și-a încercat cartela de acces, dar n-a funcționat. Acela a fost momentul în care s-a înfuriat de-a dreptul. M-a condus, din nou, spre lift, ținându-mă de mână puternic, a plătit pentru mașina mea și mi-a spus la ureche: <<Nu spune nimănui despre asta. Nici agentului tău, nici managerului tău.>>. Am intrat în mașină și-am început să plâng”, a fost ceea ce a povestit actrița din „Game of  Thrones”.



INAPOI LA PRIMA PAGINA