Adevărul despre marea iubire a Sophiei Loren, „Zeița din Napoli“

 Un „tezaur naţional“ în Italia natală, legenda care va trece, pe 20 septembrie, de pragul celor 80 de ani, rămâne o doamnă de o eleganţă desprinsă din alte vremuri. „Nu mă dau în vânt după faptul că îmbătrânesc, dar încă mă pot preface că am 15 ani“, sfidează actriţa, cu umor, trecerea timpului.

Sophia Loren
Sophia Loren

A fost cealaltă Marilyn. Una brună, mai fericită şi mult mai aprigă, pe care o avem încă printre noi, exemplul cel mai însufleţit şi seducător că 80 este un număr şi nu o vârstă. E de admirat că Sophia nu îmbătrâneşte ca orice altă fostă stea a cinematografiei, izolată de lume şi de adoratori, ci trăind. Ca orice italian pursânge. Sophia nu este o amintire a femeii frumoase de altădată, ea este prezentă şi actuală în lumea pe care a iubit-o: nu mai demult de anul trecut, diva cu ochi migdalaţi apărea într-un film de scurtmetraj ce îi marca, culmea!, revenirea pe marele ecran, pelicula Human Voice, regizată chiar de fiul ei cel mic, Edoardo Pon­ti. De gheaţă să fii şi nu poţi să nu te topeşti sub farmecul napolitan al Sophiei, pe care compatriotul ei, regizorul Roberto Benigni, avea s-o descrie în cuvintele cel mai bine alese: „S-o vezi pe Sophia mer­gând este ca şi cum ai vedea întreaga Italie mergând: avem turnul Pisa, avem palatul Pitti, avem galleria Uffizi, gondolele din Vene­ţia…“ Este doar una dintre vocile grele ale filmului care s-au alăturat celor ale legiunilor de admiratori. Îl mai avem şi pe Richard Burton şi această adevărată odă… loreniană a lui: „Nişte frumoşi ochi că­prui, pe un chip minunat, aproape satanic, de vulpiţă. Extrem de inteligentă. M-a bătut de două ori la Scrabble, în limba engleză“.

Şi mai este acea alegere de neînţeles pe care a făcut-o în dragoste, bizara… alegere a Sophiei. Nu sunt puţini cei care se întreabă cum a putut italianca să refuze cererea în căsătorie a fermecătorului Cary Grant şi să-l aleagă, în schimb, pe producătorul Carlo Ponti, cu 22 de ani mai în vârstă decât ea, cu zece centimetri mai scund şi încă însurat cu prima lui nevastă. Răspunsul trebuie căutat în copilăria dramatică a Sofiei şi-n lipsurile care i-au modelat, pe de-o parte, ca­racterul, dar au făcut-o să fie sensibilă, pe de altă parte, la figurile paterne din viaţa ei. Născută pe 20 septembrie 1934 la Roma, într-o clinică caritabilă pentru mame necăsătorite, aşa cum era Romilda Villani, cea care a adus-o pe lume, Sofia Scicolone a suferit pe toată perioada copilăriei din cauza faptului că era un copil din flori. Tatăl ei, Riccardo Scicolone, un inginer constructor cu descendenţă no­bilă, ar fi scutit-o de multe sechele dacă ar fi făcut gestul cavaleresc de-a o lua de soţie pe mama Sofiei, o frumoasă profesoară de pian şi aspirantă actriţă. În Italia profund catolică a acelor vremuri, o mamă necăsătorită nu era doar un prilej de scandal, ci un păcat în adevăratul sens al cuvântului, iar Romilda s-a văzut nevoită să-şi ascundă ruşinea în căminul natal din Pozzuoli, Napoli. Şi asta de două ori, căci Villani i-a mai născut şi un al doilea copil lui Riccardo, pe Maria. De data aceasta, Scicolone nici măcar n-a recunoscut-o pe fată ca fiind a lui (mai târziu, Sophia a „cumpărat“ numele de la acesta, în schimbul a 1.500 de dolari).

Se-nţelege că tatăl actriţei a profitat, doar, de frumuseţea Romil­dei. Mama Sofiei semăna atât de mult cu legendara Greta Garbo, în­cât oamenii o opreau pe stradă pentru a-i cere autografe, iar gigantul MGM a invitat-o să dea o probă de ecran în State, după ce italianca a câştigat un concurs de sosii ale celebrei dive. Numai că bunica Sofiei a refuzat s-o lase pe fiica ei să-şi încerce norocul în America, convinsă fiind că acolo îşi va găsi moartea. Aşa că Romilda avea să încerce să-şi trăiască visul prin intermediul fiicei sale mai mari, o adolescentă de 14 ani, stângace, urâţică, neprietenoasă şi atât de înaltă şi slabă, încât colegii de clasă au poreclit-o Scobitoarea. Însă viitoarea sirenă a ecra­nului avea să înflorească subit. „Era ca şi cum atunci aş fi ieşit din ou“, îşi aminteşte actriţa de momentul în care a început să fie fluierată de băieţi, pe stradă. Romilda şi-a dat seama de potenţialul fiicei sale şi a înscris-o la un concurs de frumuseţe local, cu un titlu ridicol, Regina mării şi cele 12 prinţese ale ei. Numai că Sofia era ca o Cenuşăreasă, atât de frumoasă, dar şi atât de săracă, iar adolescenta n-avea ce să îmbra­ce la acel eveniment. Să se fi inspirat actriţa din faimoasa scenă din filmul Pe aripile vântului atunci când povesteşte că bunica ei i-a croit, în disperare de cauză, o rochie dintr-o draperie roz? Trebuie să fi fost o creaţie spectaculoasă, căci Sofia a impresionat juriul, fiind aleasă drept una dintre prinţese, câştigând 35 de dolari, un bilet de tren la Roma şi… role de tapet.

Napolitana făcea carieră, iar, odată ajunsă la Roma, îşi câştiga primii bani prin apariţii în tradiţionalele fumetti, un fel de benzi desenate în care se foloseau fotografii cu modele adevărate, publicate în ziare şi reviste. Numele a fost dintotdeauna călcâiul lui Ahile în cazul italiencei şi poate că primirea unuia nou, după ce şi l-a folosit pe cel real în opt filme de debut, care să dea mai bine pe posterele de film, a însemnat ruperea totală de trecutul cel dureros. Sofia devenea Sophia, iar Scicolone era schimbat în Loren, inspirat după numele actriţei suedeze Märta Torén, fără să fie sigur cine a stat în spatele acestei reinventări. Unele voci spun că este vorba despre el, Carlo Ponti. Când cei doi s-au cunoscut, Loren avea 15 ani, iar Carlo Ponti era un fost avocat din Milano convertit în producător de filme, de 37 de ani, căsătorit şi tatăl a doi copii. După ce o descoperise şi şlefuise pe Gina Lollobrigida, ochiul lui cunoscător căuta o nouă provocare şi o altă stea. A simţit că este pe drumul cel bun când a zărit-o pe Sophia printre participantele la un concurs de Miss din Roma şi a invitat-o să dea o probă de ecran cu el. Cameramanul care a filmat-o atunci n-a fost, însă, la fel de impresionat de tânăra aspirantă, ochii lui zărind doar defecte: nasul prea mare, şoldurile prea late…

Sophia şi Carlo s-au îndrăgostit unul de altul… într-un mod con­venabil, am spune noi. El o putea face faimoasă, iar ea putea fi un trofeu deosebit. Dar încercăm să ne limităm la perspectiva celor doi şi nu la cea a gurilor rele, deşi Sophia a recunoscut, mai târziu, că, într-o anumită măsură, s-a „căsătorit cu tatăl ei“. De fapt, asta a că­utat Sophia o viaţă întreagă. O figură paternă descoperită la Ponti, completată cu cea a iubitului, a soţului şi a managerului ei de ge­niu. Un geniu care a găsit cu greu o rezolvare a încurcatelor lui iţe personale. Ponti a încercat, prima dată, să se căsătorească cu Loren în Mexic şi a făcut-o în 1957, prin împuternicire. Cu toate acestea, producătorul era încă însurat cu prima nevastă, Giuliana, conform legilor Vaticanului, care nu recunoştea divorţul. Etichetaţi ca pă­cătoşi, iar el ca bigam, Sophia şi Carlo au fost nevoiţi să-şi anuleze mariajul în 1962, pentru a scăpa de arest. Au încercat, mai târziu, o altă strategie: să se mute în Franţa şi să obţină cetăţenia. I-a însoţit şi fosta soţie a lui Carlo, care-şi dorea şi ea, la rândul ei, liberta­tea. Mult doritul divorţ le-a fost acordat de un judecător francez în 1965, iar în aprilie 1966, Ponti şi Loren deveneau soţ şi soţie în urma unei cununii civile. Cam mult chin pentru un mariaj doar din interes, nu-i aşa? O Loren ajunsă la 80 de ani şi bunică a patru ne­poţi explică, azi, de ce nu are regrete şi de ce-a preferat văduvia, după decesul lui Ponti, din 2007, unei alte căsnicii: „Este imposibil să iubesc pe altcineva“.

27 Sep 1957, Hollywood, Los Angeles. Sophia Loren și Carlo
Sophia Loren, Carlo Ponti și fiii lor, Edoardo și Carlo Jr.
Sophia Loren, Carlo Ponti și fiii lor, Edoardo și Carlo Jr.
PRIDE AND THE PASSION. Sophia, alături de Cary Grant.
PRIDE AND THE PASSION. Sophia, alături de Cary Grant.

Dar Carlo Ponti n-a fost doar singurul bărbat din viaţa Sophiei, ci şi antrenorul, în timp ce Loren era atletul care încerca să cuce­rească Olimpul filmului. Primul ei rol principal a fost cel din Aida, propus iniţial divei Gina Lollobrigida, dar refuzat de aceasta. Au urmat alte apariţii în pelicule italiene, majoritatea sub bagheta regi­zorului Vittorio de Sica şi avându-l ca partener pe celebrul Marcello Mastroianni. „Noi trei am fost uniţi într-un fel de complicitate pe care napolitanii o au mereu între ei“, explică Sophia succesul acestui trio, pe ecranele din Cizmă. Dar tot Ponti a fost cel care şi-a dat sea­ma că Sophia se iroseşte doar în Italia şi a încurajat-o să înveţe lim­ba engleză. „Şi ştiţi ce a făcut? După 20 de zile, a reuşit să vorbească engleza. Sophia este cea mai hotărâtă persoană pe care o cunosc“, dezvăluie actriţa Jo Champa, bună prietenă cu diva italiană.

Dar Ponti a făcut şi o greşeală, în 1956, când i-a făcut protejatei sale rost de un rol în drama romantică filmată în Spania, The Pride and the Passion, în care italianca urma să joace alături de Frank Si­natra şi… Cary Grant. Întâlnirea cu cel din urmă a avut parfumul unei poveşti de dragoste transpuse de pe marile ecrane în realitate. La început, Grant avea s-o tachineze, pretinzând că o confundă cu rivala Lollobrigida, iar Sophia îl eticheta nesuferit. „Miss Lolloloren, presupun? Sau este Miss Lorenigida? Voi, italienii, aveţi nişte nume atât de ciudate şi nu le reţin“, îşi aminteşte Sophia replica cu care cuceritorul actor a abordat-o, la o petrecere. Mai târziu, au sfârşit luând în fiecare seară cine romantice în cochetele restaurante spa­niole. N-a trecut mult până când cele două stele s-au îndrăgostit, iar un Grant ajuns deja la 52 de ani începuse să-i vorbească despre mariaj şi să-i trimită ostentative buchete de trandafiri roşii, în fie­care zi. Nimeni nu ştia că seducătoarea italiancă era logodită de trei ani cu protectorul din ţara ei natală. Cu toate acestea, chimia dintre Sofia şi Cary era palpabilă, iar următorul lor film, Houseboat, în care Sophia interpretează o bonă italiană pentru copiii unui bărbat di­vorţat, un prilej de a petrece cât mai mult timp împreună.

„A trebuit să fac o alegere. Carlo era italian, aparţinea lumii mele. Ştiu că am făcut ceea ce trebuia“, avea să explice actriţa, mai târziu, de ce a ales să fie soţia lui Ponti. „În acelaşi timp, a fost greu să rezist magnetismului unui bărbat precum Cary, care mi-a spus că este gata să renunţe la tot pentru mine (n.r. acest tot incluzând-o şi pe Betsy Drake, cea de-a treia lui soţie)“, îşi justifica actriţa aventura cu Grant. La o zi după ce a aflat din ziare că Loren s-a căsătorit cu Ponti, Cary Grant a felicitat-o, ca un sportiv care ştie să piardă, şi a sărutat-o pe obraji. În mod ironic, era vorba de ziua în care trebuia să se filmeze ultima scenă din film, cea în care personajele lor se căsătoresc. Şi tot ironic, acea scenă avea să fie singurul moment în care Sophia îmbrăca rochia albă de mireasă… Să fi sacrificat Sofia iubirea adevărată pentru siguranţa unui mariaj cu un producător de filme? A. E. Hotchner, autorul biografiei Sophia Living and Loving, aşa crede, declarând peste ani: „Intuiţia mea spune că între ea şi Ponti n-au existat sentimente reale. A fost doar o afacere“.

O „afacere“ de succes, până la urmă, iar rolul mamei italiene care luptă să-şi protejeze fiica într-o Italie sfâşiată de război, din filmul Two Women, a fost apogeul carierei, încununată cu un Oscar pentru cea mai bună actriţă, primul acordat de Academie unei performanţe în altă limbă decât engleza. Cum ceremonia nu a fost televizată în Italia, iar Sophia se afla şi pe alt fus orar, actriţa a mers la culcare, convinsă că oricum nu avea să câştige. Apoi, în zori de zi, a sunat telefonul. Era Cary Grant: „Dragă, ai aflat?“ „Ce să aflu?“ „Ai câştigat Oscarul!“ „A fost foarte fericit că mi-a dat el, primul, vestea“, îşi aminteşte diva, cu afecţiune.

Deşi în anii ’60 devenise una dintre cele mai populare actriţe din lume, iar Academia o răsfăţa cu încă o nomi­nalizare la Premiile Oscar, pentru rolul din Marriage Itali­an-Style, Sophia îşi dorea cu disperare altceva: să devină mamă. Pierduse nu doar două sarcini, în 1963 şi 1967, ci şi speranţa. Tratamentele de fertilitate şi repausul complet la pat aveau s-o ajute să rămână însărcinată a treia oară, în 1968, atunci când a devenit mama lui Carlo Hubert Leone Ponti Jr. Patru ani mai târziu şi după o sarcină petrecută tot la pat, l-a născut şi pe Edoardo Ponti. Astăzi, în lipsa lui Carlo, ei sunt bărbaţii din viaţa Sofiei şi cei care le-au călcat pe urme părinţilor. Edoardo s-a axat pe producţia de filme, precum tatăl lui, în timp ce Carlo Jr. a moştenit talentul la pian al mamei sale, fiind directorul muzical al Orchestrei Simfonice San Bernardino.

Singurii nori de care ştim şi care au planat asupra căsnici­ei line a divei cu Ponti au fost unii fiscali. După ce, la sfârşitul anilor ’70, cei doi au fost găsiţi vinovaţi de evaziune fiscală, dar, mai târziu, achitaţi, în 1982, Sophia a fost văzută într-o postură pentru care fanii ei nu erau pregătiţi. La închisoare, acolo unde a stat 17 zile, din cauza neplăţii taxelor. Să vezi o aşa mare stea de cinema la mititica, undeva în apropiere de Napoli, luând masa în celulă, în timp ce armate de fotografi erau campate în împrejurimi, nu era un lucru obişnuit. Iar Sophia le-a dat ce-au aşteptat, ieşind de la închisoare în mare stil, cu ochelari de soare la ochi, în timp ce patru angajaţi îi cărau bagajele către un Mercedes parcat la poartă. Răfuiala cu Mama Italie o fi determinat-o pe divă să se exileze în Elveţia, la Geneva, acolo unde trăieşte încă din 2006? Sophia neagă cu vehemenţă. „Am tot locuit aici încă de când s-au născut copiii mei, acum 46 de ani. Chiar şi nepoţii mei s-au năs­cut aici. Mai merg şi stau vreo două săptămâni cu sora mea, la Roma, apoi mă întorc. Este de ajuns.“

În templul cinematografiei, Sophia Loren este, astăzi, ultima ze­iţă în viaţă. Şi, de la înălţimea iconului care scria, odată, definiţia sex appeal-ului, Sophia este cât se poate de în măsură să emită re­comandări într-ale… sărutului pe ecran. „Învăţaţi să sărutaţi! Acum, se sărută în alt fel, ca şi cum s-ar devora. Ar trebui să-i vadă pe In­grid Bergman şi Cary Grant sărutându-se în Notorious. Îşi mănâncă feţele? Nu!“ Un Cary Grant care revine obsesiv în memoriile italien­cei, aşa cum putem citi în biografia Yesterday, Today, Tomorrow. „În­tr-un tezaur de amintiri pe care le ţin într-o cutie, păstrez scrisori şi bileţele cu caligrafia elegantă şi veselă a lui Cary şi mă umplu de tandreţe. Îmi vorbesc despre o afecţiune care, deşi s-a schimbat pe măsură ce-a trecut timpul, nu a dispărut de tot.“

1961. Sophia Loren cu Oscarul pentru "Two Women".
1961. Sophia Loren cu Oscarul pentru „Two Women”.
Sophia Loren
Sophia își promovează autobiografia Yesterday, Today and Tomorrow.

 foto: guliver/getty images/rex features, photoland/corbisimages/album, hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA