Alexandra Stan, pe urmele Rihannei. Artista, cu o siluetă mult mai ”pufoasă”

În reviste și pe podium se promovează o imagine a femeii silfide. Totuși, sunt persoane publice care încearcă să pună stop acestui „trend”, demonstrând că și femeile cu forme voluptuoase sunt la fel de sexy și atrăgătoare. Riri a fost prima care a declarat că e mult mai fericită de când are câteva kilograme în plus, deși toată lumea o blama pentru schimbarea fizică prin care trecuse.

Alexandra Stan & Rihanna au luat câteva kilograme în greutate

Acum, și Alexandra Stan, cea stabilită peste Ocean, pare să adopte acest mod de gândire. Artista a câștigat câteva kilograme în plus, lucru scos în evidență de fanii ei internauți, dar acest lucru pare să nu o afecteze câtuși de puțin. ”Sunt conștientă că am luat câteva kilograme în greutate, însă sunt în continuare foarte fericită și mă iubesc.” / ”Contează? (n.r. că s-a îngrășat) Tot eu sunt!” / ”Sunt gurmandă. Adică mă bucur de viață, de mâncare, de natură, de tot”/ ”Mie îmi place de mine mai ”pufoasă”, sunt câteva dintre răspunsurile pe care Alexandra Stan le dă, pe Instagram, celor care o acuză că silueta ei nu mai este cea de odinioară.

Silueta Alexandrei a suferit câteva schimbări

Mai sunt și voci care susțin că, pe lângă kilogramele acumulate, artista ar fi recurs și la un implant mamar. Mulți spun că bustul vizibil mărit al artistei s-ar datora unei intervenții chirurgicale. ”Aceștia nu sunt sânii tăi!” / ”De ce ți-ai mărit sânii” / ”Ți-ai pus silicoane?” / ”Alexandra nu cred că aveai nevoie de silicoane”, sunt părerile celor din mediu online vizavi de bustul mărit al Alexandrei Stan. În legătură cu acest subiect, însă, Alexandra a păstrat tăcerea.

Mulți o acuză că și-a făcut operație de mărire a bustului


INAPOI LA PRIMA PAGINA