Am aflat de ce Katie Holmes nu se afișează cu iubitul Jamie Foxx

De-a lungul ultimilor trei ani, mulți au confirmat faptul că Jamie Foxx  și fosta soție a lui Tom Cruise au o relație. Însă, pentru că paparazzi nu-i surprindeau niciodată împreună, a existat întotdeauna o îndoială. Acum, însă, am aflat de ce își ascund cei doi relație. Și are, într-adevăr, de-a face cu Tom Cruise.

katie_holmes
Au fost fotografiați o singură dată împreună

Ei bine, potrivit unor documente obținute de Radar Online, Katie nu se afișează cu Jamie Foxx că nu are voie. Da, ați citit bine, actrița nu are voie să se afișeze, într-o ipostază intimă, cu niciun bărbat. Acest lucru se datorează unei clauze impuse în decizia de divorț, de către fostul soț al lui Katie Holmes.

Se pare că Tom Cruise i-ar fi interzis fostei soții să se afișeze cu un alt bărbat în primii cinci ani de după divorț. ”Katie a acceptat o clauză prevăzută în actul de divorț, care făcea referire la faptul că Tom nu e de acord ca aceasta să-l facă de râs în vreun fel. Adică, Katie nu are voie să vorbească despre el sau despre religia lui și nici să aibă o relație în văzul lumii în primii cinci ani de după divorț. Ea are voie să aibă relații, dar nu se poate afișa public cu el și, categoric, n-are voie să-l lase să se apropie de fiica lor, Suri”, a declarat o sursă pentru Radar Online.

Tot acest martor a precizat că actrița a fost de acord cu toate aceste pretenții pentru că-și dorea cu disperare să iasă din respectivul mariaj. ”Katie și-a dorit să divorțeze atât de mult încât a acceptat toți acești termeni.  Plus că aprimit 4, 8 milioane de dolari pensie alimentară și alți 5 milioane de dolari pentru ea”, a mai precizat respectiva sursă.

Amintim că divorțul celor doi mari actori din iunie 2012, după doar cinci ani de mariaj, ne-a luat pe toți prin surprindere.

foto: arhivă OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA