Are două fiice modele, dar le-ar putea face concurență oricând!

Are 53 de ani, însă nu-i arată! Este mama a trei copii, toți fiind supermodele de succes în prezent. De fapt, și ea, la rându-i, a defilat cândva pe cele mai prestigiaose podiumuri ale lumii. V-ați dat seama despre cine e vorba?

Da, vorbim despre Yolanda Hadid, care a încins spiritele pe Instagram cu cea mai recentă fotografie. În imaginea controversată, vedeta de 53 de ani apare în bikini, dezvăluindu-și silueta incredibil de silfidă. După cum era de așteptat, un astfel de cadru a fost răsplătit imediat cu zeci de comentarii admirative, venite din partea fanilor internauți.

Mulți dintre ei au punctat faptul că Yolanda ar putea oricând urca din nou pe podium și că le-ar putea face concurență chiar și fiicelor ei, Bella și Gigi, care sunt în prezent unele dintre cele mai apreciate modele internaționale. Voi ce spuneți? Și-a păstrat Yolanda tonusul muscular?

Cert e că Yolanda face senzație pe oriunde merge, iar acum se află într-o vacanță la lacul Constanța, cel mai mare lac al Alpilor, situat pe cursul râului Rin și aflat la granița cu Germania, Elveția și Austria.

Yolanda și cei trei copii ai ei: Gigi Hadid, Anwar Hadid, Bella Hadid

Înainte de a se căsători, Yolanda Hadid a fost timp de 15 ani model, defilând pentru unele dintre cele mai mari case de modă. A fost descoperită de Eileen Ford, după ce designerul danez Frans Molenaar a rugat-o să înlocuiască unul dintre modele la o defilare. În cariera sa, Yolanda a pășit pe podiumuri din Milano, Paris, Tokyo, New York și Los Angeles.

foto: Instagram, arhivă



INAPOI LA PRIMA PAGINA