Ashton Kutcher suferă că i-a fost interzis să se vadă cu cele trei fiice ale lui Demi Moore

Înainte să se căsătorească cu Mila Kunis, cu care are acum doi copii, Ashton Kutcher a fost tată vitreg pentru cele trei fiice ale fostei sale, actrița Demi Moore. Din păcate, însă, la divorț, lui Ashton i-a fost interzisă apropiera de Tallulah, Rumer și Scout.

Ashton și Demi, pe vremea când formau un cuplu

Într-un interviu recent, acordat celor de la ”The Howard Stern Show”, Ashton a mărturisit că îi este foarte dor de cele trei fiice ale fostei sale, pe care le-a crescut ca pe propriile fiice, și că suferă din cauza situației din prezent. ”Prima oară când am devenit tată aveam 25 de ani. Talluah avea 8 ani, Rumer 13, fiind cea mai mare, și Scout doar 9. Le iubesc pe aceste fete ca pe proprii mei copii, am ajutat la creșterea lor. Talullah avea 18 ani când eu și Demi am divorțat”, a mărturisit, sincer, Ashton Kutcher.

Totuși, Ashton recunoaște că a mai vorbit cu ele în toată această perioadă, chiar dacă n-a avut ocazia să le mai revadă. ”Vorbesc tot timpul cu Rumer (27), câteodată și cu Talullah (22), iar cu Scout (25) foarte rar. Însă, nu le-am mai văzut”, a mai precizat acesta, înainte de a recunoaște că a fost decizia lui Demi de a nu se mai întâlni cu ele.

Demi Moore și Bruce Willis, alături de cele trei fiice ale lor

”E e foarte ciudat pentru ele. Închipuie-ți că persoana care a fost atâta vreme în viața lor, și care a fost ca un tată pentru ele, brusc dispare din peisaj. O perioadă a fost de genul „nu le contacta, să nu te vezi cu ele”, și am fost nevoit să respect dorințele tuturor. Și da, mă doare foarte tare. Le iubesc atât de mult și au fost o mare parte din viața mea. La un moment dat, o să reluăm relația. Cel puțin eu pentru asta lupt”, a dezvăluit soțul Milei Kunis.

Ashton, Demi și două dintre fiicele ei

Amintim că Ashton Kutcher și Mila Kunis s-au căsătorit la doi ani după ce actorul a divorțat de Demi Moore. Cei doi au, în prezent, doi copii: Wyatt Isabelle (2 ani) și Dimitri (6 luni).

Familia lui. Mila, Wyatt și Dimitri


INAPOI LA PRIMA PAGINA