Beyonce a născut? Jay Z și Solange au fost văzuți la un spital din Los Angeles

Fanii sunt cu sufletul la gură, în așteptarea veștii că gemenii lui Beyonce cu Jay Z au venit pe lume. Viața artistei este un mare secret de la sfârșitul lunii mai, când a încetat să mai posteze pe rețelele de socializare, obișnuită fiind să documenteze evoluția sarcinii pentru fanii curioși.

Nicio decralație publică a familieri Carter sau a apropiaților cu privire la nașterea gemenilor până în acest moment. Au fost numeroase presupuneri cu privire la locul în care diva îi va aduce pe lume pe micuții săi, ba acasă, locul unde și-ar fi amenajat o mini clinică de lux în valoare de 1,6 milioane de dolari, ba la un spital din Los Angeles, unde ar fi închiriat un salon de lux, păzit cu sfințenie de bodyguarzi.

Jay Z a refuzat invitația la un eveniment important care a avut loc aseară.

Și zvonurile că Beyonce ar fi devenit deja mamă sunt alimentate de sursele apropiate, în timp ce se știe deja că Jay Z a refuzat invitația la o ceremonie de premiere din New York, tocmai pentru că soția sa trebuie să nască: „a dat naștere unui băiat și unei fetițe”, a spus o sursă. Ieri, Jay Z și-a anulat participarea la Ceremonia Songwriters Hall of Fame, pe fondul speculațiilor că Beyonce ar fi născut deja. Premiul a fost ridicat în numele rapperului de către prietenul său, Jon Platt, care a transmis audienței și scuzele starului pentru absență. Mai mult de atât, sora lui Beyonce, Solange Knowles, a fost văzută intrând în centrul medical din Los Angeles, locația în care s-a tot zvonit că artista va naște.

Solange a fost văzută intrând pe ușa spitalului în care se crede că stă Beyonce.

Conform  Radar Online, Solange a fost surprinsă ieri intrând în clinica cu pricina, la două zile după ce s-a spus că Beyonce ar fi în travaliu. Zilele trecute, Jay Z a fost văzut plecând din casa familiei din Beverly Hills, vorbind la telefon în timp ce se urca în mașina condusă de șoferul său. Conform martorilor, se pare că starul se îndrepta spre instituția medicală din Westwood. Cu toate aceste speculații, însă, mama lui Beyonce se distra într-o excursie la Disney.

Foto: Getty, Arhiva OK



INAPOI LA PRIMA PAGINA