Brigitte Macron vs Melania Trump. Cine a gafat la reuniunea NATO?

O fotografie cu jumătățile mai bune ale liderilor lumii cel puțin interesantă. Ieri, în timpul reuniunii țărilor NATO din Bruxelles, organizatorii le-au rugat pe partenerele de viață ale politicienilor din cele mai puternice state ale lumii să pozeze împreună și a ieșit așa ceva.

Brigitte Macron,prima din stânga jos, și Melania Trump (centru)

În primul rând, avem și un domn printre aceste doamne, și anume pe soțul primului ministru gay al Luxemburgului, arhitectul belgian Gauthier Destenay. Primul Domn al Luxemburgului, mai exact.

Brigitte Macron sau Melania Trump? Duel în negru

Interesantă a fost și prima apariție oficială alături de toate aceste doamne și un domn a Primei Doamne a Franței, foarte discutata Brigitte Macron, în vârstă de 64 de ani. Foarte probabil cea mai în vârstă doamnă din acest grup a ales cea mai tinerească ținută, o rochie mini Louis Vuitton cu vedere la picioarele despre care ne abținem să comentăm.

Ruptă din peisaj a apărut a fi și Prima Doamnă Melania Trump (47), care a arătat, e drept, cel mai bine, însă rochia ei neagră D&G din dantelă pare a fi mai potrivită unei serate mondene decât unui eveniment politic.

Foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA