Cântărețul Prince a murit la 57 de ani

Poliția din Carver County, Minnesota a fost chemată să investigheze cazul.

Prince
Prince (7 iunie 1958 – 21 aprilie 2016)

Dimineață, la ora 9.43 (ora locală) poliția din Carver County, Minnesota a fost alertată cu privire la un incident tragic la reşedinţa lui Prince din Paisley Park, după ce un echipaj medical de urgență se deplasase deja la adresă. Din păcate, medicii au fost nevoiți să declare decesul lui Prince Rogers Nelson.

Inițial, autoritățile n-au vrut să dea informații presei, de vreme ce era o anchetă în desfășurare.

0421-prince-swipe-tmz-4

Ulterior, s-a aflat că artistul fusese transportat vineri noapte de urgență, cu avionul său privat, la un spital din Moline, Illinois, acuzând o gripă severă.

Joi, artistul şi-a dat ultima suflare în studioul de înregistrări, încercând să ajungă acasă, în acelaşi imobil, dar nereuşind să reziste decât pana la lift…

Prince Rogers Nelson s-a născut pe 7 iunie 1958 în Minneapolis, Minnesota. Mulți ani a activat în muzică sub numele de scenă Prince, deși interpretul a mai avut multe alte nume, printre care simboluri greu de pronunțat. Recent, el a fost numit de către fani „Artistul cunoscut în trecut drept Prince” („The Artist Formerly Known As Prince”), ocazional abreviat TAFKAP.

Artistul s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, „Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul „1999”, lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător.

Albumul „Purple Rain” şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri – „Let’s Go Crazy” şi „When Doves Cry”.

„Purple Rain” a fost recompensat cu două premii Grammy, iar filmul omonim, regizat de Albert Magnoli, a primit Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

În anii 1990, Prince a avut o serie de dispute cu casa de discuri care îi producea albumele şi, pentru o vreme, a ales să fie recunoscut printr-un simbol. Ulterior, Prince şi-a reluat numele şi a revenit în fruntea topurilor muzicale cu albume precum „Musicology” (2004), „3121” (2006) şi ” LOtUSFLOW3R” (2009).

În 1990, a avut o relaţie cu Carmen Electra. Printre cuceririle lui s-au numărat şi Kim Basinger, Madonna şi Sherilyn Fenn.

A fost căsătorit de trei ori. Prima oară a ajuns la altar în 1985, cu Susannah Melvoin. În 1996, îi jura iubire veşnică celei de-a doua soţii, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, lui Mayte Garcia, dansatore şi back-up vocal din trupa sa. Cu ea a avut şi un băiat, botezat Boy Gregory, care însă n-a trăit decât o săptămână, răpus de sindromul Pfeiffer. După divorţul de Mayte din 1999, Prince s-a recăsătorit în 2001 cu Manuela Testolini în cadrul unei ceremonii intime, dar mariajul lor n-a rezistat decât cinci ani. Ulterior, a avut o relaţie cu protejata sa, Bria Valente.

Totodată, el a lansat-o cântăreaţa Sinead O’Conner, celebra ei piesă „Nothing Compares To You” fiind compusă de el.

Anul trecut, în decembrie, Prince i-a luat prin surprindere pe fanii săi, lansând, fără niciun anunţ prealabil, un nou album de studio, cu 12 piese. Albumul conţine şi două piese ce au fost lansate anterior, „Baltimore”şi „Screwdriver”, însă acestea au fost incluse pe noul disc în versiuni reorchestrate.

Precedentul album de studio al artistului american, intitulat „HITRUN Phase One”, a fost lansat la începutul lunii septembrie 2015. Discul a fost lansat în exclusivitate, pe platforma Tidal.

Din 2001, era membru al bisericii Martorii lui Iehova.

Recent, el a anunțat că își va publica memoriile, despre care editorul său anticipa că vor fi „nonconformiste”.

De notorietate a fost şi rivalitatea profesională cu Michael Jackson. Din păcate, atât Prince, cât şi MJ au murit mult prea devreme, în jurul vârstei de 50 de ani.

Iată şi ultima filmare cu el.



INAPOI LA PRIMA PAGINA