Ce actor de Oscar se află la București?

Citeste tot despre:

În 2012, a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Zilele acestea, se află la București pentru a filma ultimele scene din noua sa peliculă. Despre cine este vorba?

Acum cinci ani a obținut trofeul Academiei Americane de Film pentru rolul lui George Valentin din The Artist, devenind astfel primul francez distins cu acest premiu. De altfel, cu acest rol a obținut performanța de a aduna toate premiile importante: Oscar, premiul de la Cannes, Globul de Aur, BAFTA și trofeul SAG. Francezii văd în el un fel de George Clooney al lor. Și nu greșesc. La cei 45 de ani ai săi, Dujardin este fără îndoială unul dintre sex simbolurile Franței.

Zilele acestea el se află la București pentru a filma ultimele scene din comedia „I Feel Good”, regizată de Benoît Delepine şi Gustave Kervern – o peliculă în care personajul lui Dujardin hotărăşte peste noapte să se îmbogăţească din chirurgia estetică low cost, acţiunea ajungând să se deruleze într-o clinică din România. După o zi de filmare, Dujardin a apreciat mâncarea de la Voila Bistro, pregătită special de Chef Radu Dumitrescu. Actorul a ales, însă, discreţia totală în timpul vizitei sale de lucru la Bucureşti, în timpul căreia trebuie să definitiveze producţia ale cărei filmări au debutat în satul francez Emmaüs Lescar-Pau din Pirinei.  Comedia va ieşi pe marile ecrane în 2018.

Foto: Getty



INAPOI LA PRIMA PAGINA