Ce picioare! Melanie Griffith, în fustă mini la 60 de ani. Arată bine?

Este una dintre cele mai dezinvolte actrițe de la Hollywood și asta o dovedește chiar și prin stilul său vestimentar. Melanie Griffith, 60 de ani, diva anilor ’80  care a cucerit publicul cu un sex-appeal afișat în filmele acelei perioade, se întoarce în stil mare.

A purtat o fustă mini la cel mai recent eveniment la care a participat.

A fost soția unui bărbat frumos și faimos, Antonio Banderas, o iubire crâncenă, cu tatuaje și lacrimi, care s-a încheiat în mod apoteotic în 2014, după 18 ani de mariaj, divorțul pronunțându-se abia în 2015. De-a lungul timpului, s-au iubit cu năbădăi, iar Melanie era foarte fericită la brațul bărbatului căruia i-a dăruit chiar și un copil, pe Stella Banderas, acum în vârstă de 21 de ani.

Alături de Kris Jenner în vârstă de 62 de ani.

Actrița nu a primit cu brațele deschise anii care au urmat și care au lăsat amprente pe chipul său. Ajunsă la 60 de ani, Melanie este aproape desfigurată de operațiile estetice de care a devenit dependentă. Cât despre trup, mereu a fost în formă, cu o siluetă trasă prin inel care i-a permis să poarte orice vestimentație și-a dorit și în care a arătat întotdeauna foarte sexy. Cu toate acestea, cea mai recentă apariție a blondei, nu a fost privită cu ochi buni de către fani. „Griffiths nu mai arată tânără încă de acum câteva decenii.”, „Sunt un dezastru!”, au fost doar câteva dintre comentariile răutăcioase ale fanilor.

Ba mai mult, au dezaprobat în totalitate ținuta purtată de actriță care i-a lăsat picioarele nu tocmai exemplare la vedere. Melanie a îmbrăcat o rochie mini peste care a purtat un palton negru, lăsându-și picioarele cu semne de îmbătrânire, în toată splendoarea lor. Fotografiată alături de Kris Jenner (62), mama celebrelor Kardashian – Jenner, Griffith a fost într-un dezavantaj orbitor. Ținuta nu a avantajat-o deloc, ba mai mult, a vrut să fie sexy, dar a eșuat. Ce-i drept, mult mai bine arată prietena sa Kris, și ea o fană a operațiilor estetice. Cel puțin outfitul purtată de ea, all black, care nu a lăsat deloc pielea la vedere, a fost mult mai interesant, mai elegant și mai reușit.

Arată Mellanie Griffith bine la 60 de ani?

Prezente la premiera „Artist Disaster” în Los Angeles, duminică seara, cele două dive a atras atenția pe covorul roșu, mai ales că discrepanța dintre ținutele lor a fost una majoră. Cu toate că picioarele divei de la Hollywood, Melanie Griffith, nu arat[ tocmai formidabil, apreciem forma fizică în care se află la 60 de ani.

Foto: Getty Images, Splash News



INAPOI LA PRIMA PAGINA