Chefi la cuţite la TIFF, la Food Film FOTO&VIDEO

Competiţia dintre chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărălescu a continuat şi după finalul show-ului culinar de la Antena 1 cu „bătălia” gastonomică de la Cluj. Iată şi picanteriile.

Chef Florin Dumitrescu, alături de Armand Assante

Dinamic și surprinzător, programul Festivalului Internațional de Film Transilvania a inclus, în fiecare an, experiențe artistice diverse, de la proiecţii şi concerte până la petreceri şi degustări.

Secțiunea Film Food a adus la TIFF trei dintre cele mai noi filme despre arta gastronomică, difuzate la Cercul Militar din Cluj, iar experiențele culinare cinematice au fost însoțite de cine condimentate de cei mai populari chefi din România: Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea.

În „Soul – Ingredientul secret” (r. Angel Parra, Jose Antonio Blanco), chef Eneko Atxa și maestrul sushi-ului, Jiro Ono, fac o paralelă interesantă între gastronomia spaniolă și cea japoneză. Proiecția a fost urmată de o cină pregătită de chef Sorin Bontea.

Chef Cătălin Scărlătescu a gătit cina de după „Savoarea Turciei” (r. Luis Gonzalez), filmul despre faimoșii chefi Roca, porniți pe urmele secretelor bucătăriei turcești.

Înainte de a gusta deliciile marca chef Florin Dumitrescu, publicul a urmărit „Totul despre grătarul argentinian” (r. Mariano Cohn, Gaston Duprat), o călătorie în țara în care grătarul e deopotrivă mâncare și ritual.

VEZI ŞI GALERIA FOTO



INAPOI LA PRIMA PAGINA