Chris Brown dă cărțile pe față. Cum a bătut-o pe Rihanna până a umplut-o de sânge

Au avut o relație plină de scântei, ba chiar una extrem de violentă, căci Riri a scăpat plină de vânătăi din mâinile celebrului rapper.  Acum, la 8 ani de la nefericitul eveniment din 2009, Chris Brown rememorează momentul în care a umplut-o pe Riri de sânge, dar și începuturile relației lor. El avea 15 ani, iar ea 16, atunci când s-au întâlnit pentru prima oară și s-au îndrăgostit extrem de repede.

Mai sincer ca niciodată, rapperul de 28 de ani a povestit totul într-un nou clip pentru documentarul său „Chris Brown: Welcome To My Life”, moment în care a descris cum au evoluat lucrurile în relația cu artista. După ce i-a mărturisit Rihannei că s-a culcat cu o fostă angajată, anterior relației lor, deși negase acest lucru și, după ce a spus că el și Riri nu au o relație cu implicare emoțională mare, lucrurile au devenit extrem de violente între cele două staruri.

Vorbind despre incindentul care a făcut  primele pagini ale ziarelor internaționale, Chris a mărturisit: „M-a urât. După aceea, am încercat totul. Nu-i păsa, nu avea încredere în mine. De acolo, lucrurile au început să fie din ce în ce mai urâte, culminate cu certuri, agresiuni verbale și fizice.  Încă o mai iubesc pe Rihanna, dar voi fi foarte sincer – ne-am luptat unul cu celălalt, m-a lovit, am lovit-o și în felul acesta nu era ok. A existat întotdeauna un punct în care ajungeam să vorbim și să ne certăm. Dacă mă duceam pe scenă cu o zgârietură pe față, trebuia să explic. Nu mai vreau să pun mâna pe vreo femeie în felul acela. M-am simțit ca un monstru.”

cele mai mari gafe ale vedetelor
Chris Brown și-a ratat cariera după ce a bătut-o pe Rihanna.

Noaptea cu pricina a început după ce femeia cu care Chris fusese în trecut, a apărut la o petrecere la care erau prezenți atât Chris, cât și Rihanna. El recunoaște că i-a cerut fostei, înainte de petrecere, să nu mai meargă în locuri în care ar putea da nas în nas.  „Asta mi-a schimbat viața”, a continuat el rememorând acea noapte. Rihanna s-a înfuriat: „mi-a aruncat telefonul, a început să mă lovească, eram în Lamborghini și se lupta cu mine. Îmi amintesc că a încercat să mă lovească, iar atunci am lovit-o și eu cu adevărat. I-am dat un pumn de i-am spart buza și am fost în stare de șoc. Ea a început să mă scuipe cu sânge, ceea ce m-a enervat și mai tare. A fost o adevărată luptă.”

Ca urmare a acestui incident, Chris s-a declarat vinovat, a primit interdicția de a se apropia de artistă timp de 5 ani și a fost obligat să facă muncă în folosul comunității. Rihanna a suferit enorm după cel care a reprezentat prima ei dragoste. Într-un show Oprah din 2012, Riri spunea:  „Mi-am pierdut cel mai bun prieten – dar și tot ceea ce simțeam-  într-o noapte, și nu am putut controla asta.”

Foto: Arhiva OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA