Christie Brinkley și fiicele ei, ședință foto aniversară pentru Sports Illustrated

Frumusețea este o chestiune de familie dacă te numești Brinkley. Este deja cunoscut faptul că fostul supermodel Christie Brinkley sfidează timpul la cei 63 de ani ai săi, așa că nu ne mirăm s-o vedem pe vedetă arătând fabulos într-o ședință foto în costum de baie.

brinkley 4
Christie Brinkley, în urmă cu 38 de ani
brinkley
Christie, în mijloc, alături de cele două fiice ale ei

Ieri, așadar, revista Sports Illustrated a făcut publică o ședință foto care le include pe Christie Brinkley și pe fiicele ei, Sailor, de 18 ani, și Alexa, de 31 de ani.

E drept că modelul care făcea furori la începutul anilor ‘80 și care a apărut pentru prima dată pe coperta Sports Illustrated în anul 1979, n-a fost foarte convinsă să participe la acest shooting.

Asta pentru că Brinkley și-a jurat că, la 30 de ani, a fost ultima dată când a pozat în costum de baie.

brinkley 3
Alexa Ray Joel
brinkley 2
Sailor Lee Brinkley Cook

Cu toate acestea, chiar și la 38 de ani de la prima ei apariție, Christie arată fabulos, iar fiicele sale o completează de minune în această ședință foto realizată în peisajul exotic al insulelor Turks și Caicos.

Pe lângă cele două fete, dintre care Alexa este rezultat al mariajului cu muzicianul Billy Joel, Christie mai are și un băiat, Jack Paris. Fiecare dintre cei trei copii provine dintr-un mariaj diferit.



INAPOI LA PRIMA PAGINA