Cine a investit 6 milioane $ în casa de modă a soției lui Weinstein?

Citeste tot despre:

,

Când toţi se aşteptau ca brandul Marchesa să-şi dea obştescul sfârşit după scandalul Weinstein, această infuzie de capital naşte speranţe neaşteptate

Marchesa părea o casă de modă cu destinul frânt. Este casa de modă înfiinţată de Georgina Chapman, soţia lui Harvey Weinstein. O casă de modă născută nu doar pe baza banilor lui, dar şi a conexiunilor şi puterii lui. Fiindcă rochiile Marchesa au început, treptat, să fie incluse, în pachetul filmelor produse de Weinstein, unele vedete fiind obligate să se îmbrace în acest brand… Şi iată cum Marchesa a devenit un brand de succes peste noapte, cu cea mai selectă clientelă hollywoodiană.

Dar tot peste noapte a şi ajuns pe buza prăpastiei, după ce mogulul hollywoodian a fost demascat drept un hărţuitor şi agresor în serie. Salvarea a apărut acum, după ce Harvey a ieşit din această afacere. Un investitor misterios a infuzat 6 milioane de dolari în casa Marchesa. Unele voci din modă spun că valul de ură împotriva lui Weinstein se va disipa la un moment dat şi că deja unora le este milă de Georgina, care s-a aflat într-un mariaj cu un monstru.O astfel de voce a fost Chrissy Teigen, soţia lui John Legend, care a postat o imagine cu ea purtând Marchesa la ceremonia Oscarurilor şi a scris că acea rochie este ţinuta ei favorită de red carpet din toate câte a purtat

Atâta doar că Georgina n-a fost o victimă. A ştiut exact ce face soţul ei, dar a închis ochii din interes.

Aşa încât investiţia nu credem că a fost făcută din milă pentru Georgina. Nici pe departe. Ci din pur spirit afacerist. Fiindcă acum brandul este mult, mult subevaluat. Iar dacă piaţa va cerne lucrurile şi le va separa, iar Marchesa va renaşte, cele 6 milioane de dolari se vor dovedi o investiţie extrem de inspirată.



INAPOI LA PRIMA PAGINA