Cum a reușit? Justin Bieber nu mai seamănă deloc cu el, așa cum îl știam

Nu știm ce se mai întâmplă în viața agitată a idolului adolescentelor, Justin Bieber, ajuns astăzi la 23 de ani. Spunem agitată pentru că pop starul ba e implicat într-un nou accident de mașină, care se lasă și cu rănirea unui paparazzo, ba își anulează turneul mondial spre dezamăgirea totală a fanilor, ba se dedică lui Dumnezeu sau unei secte dubioase de la Hollywood, conduse de un pastor sexy.

Justin Bieber și pastorul Carl Lentz, confidentul starului

Lasând deoparte toate acestea, ceea ce este evident pentru cei care nu urmăresc neapărat parcursul profesional al canadianului este deosebita transformare fizică a acestuia, care nu doar că nu mai duce deloc cu puștiul care cânta, odată, Baby, dar nici cu adolescentul care se iubea cu Selena Gomez.

Acum șase ani, Justin arăta ca un puști mai degrabă efeminat

Schimbarea nr.1

Trăsăturile faciale. Aici, e OK, ne dăm seama că este lucrarea Naturii, căci Justin a crescut, în sfârșit, iar maturizarea s-a lăsat cu urme și pe chipul lui. Superstarului i-a dat, în sfârșit, barba, iar asta îi aduce un plus binevenit de masculinitate.

Schimbarea nr. 2

Înălțimea. Să fie sporturile practicate de canadian, să fie hainele diferite abordate de acesta în ultimul timp sau, cine știe, ceva ce a mâncat, însă e clar că starul afișează o siluetă ceva mai longilină decât cea cu care eram obișnuiți până acum. Parcă nu este chiar cel mai pitic băiat din clasă, nu-i așa?

Schimbarea nr. 3

După cum spuneam, tipul merge la sală și ăsta este lucrul care se vede cel mai bine în fizicul lui. Pectorali, bicepși, tricepși, pătrățele pe abdomen, Justin le are pe toate și trebuie să recunoaștem c-a ajuns, acum, să arate ca genul ăla de tipi după care orice fată întoarce capul pe stradă.

Foto: Hepta, Splash News



INAPOI LA PRIMA PAGINA