Cum arată casa de la ţară a Andreei Esca FOTO

Îndrăgostită de tot ce înseamnă stil românesc, vedeta Pro TV a cumpărat o casă tradiţională şi a restaurat-o pentru a-i păstra autenticitatea.

Ca parte a unui clip publicitar, Andreea Esca a acceptat să mai deschidă o uşă a vieţii ei pentru public şi ne-a arătat ce a reuşit să facă dintr-o casă ţărănească din zona Ţara Făgăraşului.

„Atunci când simt mirosul de fân proaspăt cosit şi de uliţă de la poalele muntelui,  mă simt copil, mă simt liberă, fericită, pot să uit de „trebuie să”. La casa surorilor bunicului meu veneam în fiecare vacanţă de vară şi câteodată şi de sărbătorile de Crăciun şi de Paşte”, povesteşte Andreea.

Tatăl său, care i-a insuflat dragostea pentru ţară şi tradiţii, a luat o asemenea casă din Ţara Făgăraşului, construită în 1874, şi a donat-o Muzeului Astra din Sibiu.

„Când am avut şi eu copii, am cumpărat şi eu o casă în satul bunicului meu şi am recondiţionat-o, pentru ca, la rândul meu, să transmit mai departe copiilor mei această legătură cu locul, pentru ca şi ei să poată spune că le place la ţară, că au o ţară.”

Andreea, alături de tatăl său.

 

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA