Cum s-a îmbrăcat Rihanna la întâlnirea cu Prima Doamnă a Franței?

E una dintre cele mai cunoscute și talentate artiste ale lumii, însă ceea ce nu știe lumea e faptul că Riri e implicată în nenumărate cauze umanitare și luptă, oricând are ocazia, pentru soarta celor năpăstuiți. Acesta a și fost prilejul cu care s-a prezentat la Palatul Elysee, la o întrunire oficială cu Prima Doamnă a Franței!

Rihanna, în calitate de fondatoare a asociației umanitare ”Clara Lionel”, s-a prezentat ieri, la Palatul Elysee, pentru a o întâlni pe Brigitte Macron și pentru a discuta despre educația în țările subdezvoltate, după ce, acum câteva zile, l-a rugat, pe Twitter, pe Președintele Emmanuel Macron să se alăture cauzei ei.

După întâlnirea cu Brigitte Macron, Rihanna a intrat într-o audiență și la Președintele Franței, în speranța că va primi ajutor în cauza sa.

La această întrunire oficială, extrem de mediatizată, Rihanna a avut un outfit cel puțin bizar. Dacă, de regulă, persoanele care întâlnesc șefi de stat poartă ținute dintre cele mai conservatoare, Riri a riscat și a purtat un outfit caracteristic ei, sofisticat și greu de înțeles. Ea a asortat un sacou supradimensionat cu un costum gri, o pereche de sandale cu toc înalt și o geantă Dior.

Culmea că nici Prima Doamnă a Franței n-a avut cea mai strălucită apariție. Brigitte a surprins cu un outfit destul de neobișnuit, compus dintr-o pereche de blugi skinny, un taior până în talie și o pereche de stiletto de-un albastru intens. O ținută, după cum spuneam, nu tocmai obișnuită pentur o Primă Doamnă, aflată la o întrunire oficială.

Așadar, voi ce spuneți, cine a avut o apariție mai OK?

foto: Hepta



INAPOI LA PRIMA PAGINA