„Dacă iese Trump, noi emigrăm!“. Ce vedete amenință că vor părăsi America?

Cineva făcea o glumă că, în ultima perioadă, dacă vrei să câștigi alegerile, ar trebui să plătești vedetele să îți susțină adversarul. În campania electorală din America, aproape toate vocile celebre de la Hollywood și nu numai s-au raliat în jurul lui Hillary Clinton și împotriva lui Trump, amenințând chiar că vor părăsi țara dacă republicanul iese președinte.

vedete FotorCreated
„Dacă iese Trump, noi emigrăm!“

În cazul unora dintre ele, nu știm dacă le va duce cineva dorul, însă sunt și nume mari care au anunțat că emigrează. Mai face față Canada?

Miley Cyrus. Fosta vedetă a serialelor pentru copii a postat în repetate rânduri împotriva lui Trump, pe care l-a catalogat ca fiind un “f*cking nightmare”. Și da, cântăreața a spus clar și răspicat că emigrează dacă iese afaceristul. Probabil în Australia, țara logodnicului Liam?

Whoopi Goldberg. Whoopi este democrată convinsă, însă niciun candidat republican n-a făcut-o să-și dorească să plece din America. “Poate că este timpul să mă mut. Îmi permit asta”, a spus ea într-un interviu.

Samuel L. Jackson. Veteranul actor nu concepe să trăiască într-o Americă condusă de Trump, așa că i-a declarat lui Jimmy Kimmel că-și va muta „fundul negru în Africa de Sud“.

Barbra Streisand. „Bună, mai aveți loc în Canada?“. Cam așa ar suna apelul legendarei artiste, care a declarat că nu ar ezita să se mute în țara vecină, dacă preferata ei, Hillary Clinton, nu câștigă. Și nu, nu a câștigat.

Amy Schumer. Comedianta îl urăște pe Donald Trump și a declarat asta răspicat. În caz, că acesta câștigă, spunea ea odată, va trebui să facă stand-up comedy în limba spaniolă. Pentru că da, se va muta în Spania!

Keegan-Michael Key. Actorul  spunea că lui chiar nu-i este greu să se mute în Canada, dacă Hillary Clinton pierde alegerile.  „Este la 10 minute de Detroit. Și eu de acolo de trag, mama mea locuiește acolo. I-aș face și ei o bucurie“, spunea acesta într-un interviu.



INAPOI LA PRIMA PAGINA