Diana Bart, nuntă și botez 2 în 1 FOTO&VIDEO

Ieri a fost o zi specială pentru prezentatoarea postului Prima TV, care a îmbrăcat din nou rochia de mireasă şi şi-a creştinat şi fetiţa. Iată detaliile dublului eveniment.

Duminică, Diana Bart şi Mihai Dumitrescu au păşit spre altar, aşa cum şi-au anunţat familia şi prietenii încă din martie, de la cununia civilă, dar şi-au botezat şi fetiţa în vârstă de aproape patru luni, pe micuţa Maira.

Naşi le-au fost bunii lor prieteni, Anca Serea şi Adi Sînă.

Pentru acest eveniment cu dublă semnificaţie, vedeta Prima TV a ales o rochie albă asimetrică, cu fustă scurtă şi un soi de mantie, care însă a încurcat-o teribil la dansul de deschidere.

 

Petrecerea a avut loc la Clubul Diplomaţilor în prezenţa a 300 de invitaţi, iar mirii au dansat pe melodia sensibilă a Christinei Perri, „A Thousand Years”.

La final, nuntaşii au lsat să zboare spre cer mai multe baloane albe.

Printre invitaţi s-au aflat şi Crina Abrudan şi Alexandru Constantin, colegul de platou al Dianei.

„Emoții cât cuprinde, pentru surioara mea (atât de aproape îmi este ca prietenă), @diana_bart. Să fiți sănătoși, dragilor! @mihai_dumix, un băiat de nota 10, pentru o fată de 10? Casă de piatră, oameni frumoși! ❤️”, a scris Alexandru Constantin.

FOTO/VIDEO: Facebook, Instagram



INAPOI LA PRIMA PAGINA