Dispăruți de la Hollywood

Au strălucit ani în şir la premierele blockbusterelor care i-au avut ca protagonişti şi au devenit unii dintre cei mai îndrăgiţi A-listers pe care i-a avut vreodată Cetatea Filmului. Unii au dispărut inexplicabil de pe marile ecrane, alţii s-au reinventat sau așteaptă să ne facă cu mâna, din nou, de pe vreun covor roșu.

Richard Gere

Timp de două decenii – adică un­deva între filmul An Officer and a Gentleman, din 1982, şi musicalul Chicago, din 2002 – actorul a fost nelipsit din cele mai mari studiouri cinematografice din lume, unde-şi negocia rolurile şi tarifele pentru superproducţiile în care urma să joace. Cu alte cuvinte, se afla pe lis­ta scurtă a starurilor hollywoodiene care garantau succesul de box office. Cine-l poate uita pe Richard Gere (67) alături de Julia Roberts, în Pretty Woman, film care a avut o aşa mare priză la public, încât producătorii de la Paramount au recreat chimia din­tre cei doi actori, zece ani mai târziu, în Runaway Bride?! Şi, culmea!, după asemenea reuşită, ceva complet ne­aşteptat s-a întâmplat. Richard n-a mai fost distribuit în producţiile de top din Cetatea Filmului. Cariera lui a cunoscut un regres surprinzător şi, fără îndoială, regretabil pentru nu­meroasele admiratoare ale celui de­semnat în mod repetat „Cel mai sexy bărbat în viaţă“.

Unde-a greşit sex simbolul din American Gigolo (1980)? Pe cine-a supărat Gere, de-a trebuit să plăteas­că cu cariera? Chiar el are răspunsul, într-un interviu oferit recent celor de la The Hollywood Reporter.

Să fim serioşi, nu vârsta aşa-zis înaintată l-a izgonit pe actor de la Hollywood, doar e limpede cu ochiul liber că vedeta şi-a păstrat şarmul in­tact chiar şi la cei aproape 70 de ani ai săi! Şi niciun scandal provocat de consumul de droguri – aşa cum e deja împământenit la Hollywood – nu i-a cauzat răcirea relaţiilor cu mai-marii industriei cinematografice. Ci chinezii au reuşit asta! Cum e posibil? Ei bine, se pare că ei ar finanţa, în prezent, majo­ritatea producţiilor hollywo­odiene şi, drept urmare, sunt responsabilibi (şi) pentru înde­părtarea starului din cercurile restrânse ale greilor din Cetatea Filmului. Cel puţin de asta încear­că să ne convingă fostul A-lister: „Sunt atâtea filme în care nu pot să apar deoarece chinezii se opun distribuirii mele. Chiar recent am auzit pe cineva spunând că refuză să finanţeze un film cu mine pentru că asta i-ar supăra pe chinezi.“ Dar de unde şi până unde această răfuială?! Buddhist convins şi fervent susţinător al drepturilor tibetanilor încă de la începutul anilor ’80, apropiatul lui Dalai Lama şi-a început propriul atac la adresa liderilor Chinei în 1993, când a ţinut unul dintre cele mai controversate discur­suri din istoria Oscarurilor. Din momentul în care a urcat pe scenă, a deturnat subiectul spre politica internaţională, blamându-l pe conducătorul chinez Deng Xiaoping pentru măsurile nedrepte aplicate tibetanilor. El a cerut atunci retragerea trupelor chineze din Tibet şi încetarea imediată a încălcării drep­turilor populaţiei asuprite. Speech-ul lui ve­hement l-a deranjat până şi pe producătorul show-ului, Gil Cates, care a condamnat, în mod public, politizarea ceremoniei de de­cernare a premiilor Oscar. „Pe bune, îi pasă cuiva de comentariile lui Richard Gere de­spre China? Sunt pur şi simplu arogante!“, a încercat Cates să minimalizeze intervenţia actorului, în cadrul unui interviu din L.A. Times. Şi-atunci să te mai miri că au luat şi chinezii atitudine?! Dacă e adevărat că ei sunt principalii sponsori ai Hollywood-ului, atunci îşi aleg şi ei favoriţii după propriul plac, nu? Mai ales că starul nici vorbă să-şi fi potolit entuziasmul politic din 1993 încoace. De fapt, a mers atât de departe încât a insti­gat la boicotarea Jocurilor Olimpice din 2008 – care au avut loc în China – pentru a-i presa pe chinezi să redea independenţa Tibetului. Iar protestul vedetei nu s-a oprit aici. Acto­rul a continuat să-şi exprime nemulţumirea cu orice ocazie publică pe care a avut-o. In­util să mai spunem că şi-a luat astfel „Adio!“ de la cariera sa de vârf… Gere este trecut şi-n ziua de azi cu vederea atunci când un posibil blockbuster se află în pre-producţie şi are acces numai la pelicule independente (precum The Dinner şi Norman), care nu-i asigură nici pe departe salariul fabulos cu care era obişnuit prin anii ’80-’90 sau măcar siguranţa că va lua vreun premiu. „Eram în discuţii pentru un film regizat de un chinez şi, cu două săptămâni înainte de-a începe filmările, mi-a spus că a picat totul. Primise un telefon pe o linie privată care-l informa că, dacă mă acceptă, nici el, nici familia lui nu vor mai putea ieşi vreodată din ţară. Plus că el rămânea şomer pentru tot restul vieţii…“, explică Richard. Dar insistă că n-are mari regrete: „Oricum n-aş vrea să joc vreun supererou neconvingător…“ N-a mai îmbrăcat de mult fracul pentru covorul roşu, dar nici nu duce dorul premierelor. La fel de bine, se consolează cu gândul că a ajuns la vârsta la care compromisurile nu mai sunt acceptabile ca-n tinereţe. „Am avut destul succes în cele trei decenii de carieră, încât să-mi permit să stau pe bară sau să apar oc­azional doar în producţii cu buget restrâns“, conchide actorul. „Dacă ei nu mă vor, nici eu nu-i vreau pe ei!“, se resemnează acesta.



INAPOI LA PRIMA PAGINA