Dorel din „Las Fierbinţi” s-a însurat. Uite cine e aleasa lui! FOTO

Mihai Raiţ Dragomir a intrat în rândul bărbaţilor căsătoriţi. Mireasa lui, Ana-Maria, e frumoasă foc!

După Mihai Bobonete şi Octavian Strunilă, încă un burlac de la Pro TV şi-a pus pirostriile. Mihai Raiţ Dragomir, interpretul îndrăgitului personaj Dorel din serialul TV „Las Fierbinţi” a ajuns luna trecută la altar, după un an şi jumătate de iubire cu frumoasa Ana-Maria. Cum era de aşteptat, naşul lui Mihai şi al Anei-Maria a fost chiar prietenul şi „fratele” din serial, Mihai Bobonete.

Marele eveniment a avut loc în cerc restrâns, astfel că fotografiile de nuntă au ajuns în vizorul publicului abia acum, la aproape o lună de la ceremonie. „10 septembrie, cea mai frumoasa zi cu cea mai frumoasă femeie”, a notat Mihai Raiţ Dragomir pe contul său de Facebook, postând o primă fotografie de la căsătoria sa cu Ana-Maria.

Mireasa a avut o rochie îndrăzneaţă, mulată, cu transparenţe şi decupaje adânci, în timp ce mirele a purtat un costum bleu, cu cămaşă albă descheiată la gât. La fel de relaxat a fost şi naşul, care a renunţat la sacou în favoarea vestei, în timp ce soţia sa, Cătălina Bobonete, a mizat pe o rochie elegantă neagră.

Domnişoarele de onoare au purtat rochii roz pal, iar lumânările au fost scurte, decorate cu flori roz şi albe.

Atât ceremonia, cât şi petrecerea au avut la loc la Club Colonial Cernica, o locaţie aleasă şi de Sorin Brotnei.

Cununia civilă a avut loc în luna aprilie a acestui an. Despre botez nu sunt însă planuri prea recente, pentru că, deşi îşi doresc copii, cei doi însurăţei mai amână momentul.



INAPOI LA PRIMA PAGINA